Notă: Citind și recitind poezia eminesciană, am observat că, în versurile sale, Poetul Nepereche își pune și ne pune numeroase întrebări. Cu scopul de a ne reaminti de Eminescu, dar și cu intenții umoristice, am căutat, tot în opera Poetului Național, posibile răspunsuri la aceste întrebări. Cuvintele de legătură (cele care nu sunt în ghilimele) aparțin subsemnatului; în rest, Eminescu întreabă... și tot el răspunde.

- „Ce-ti doresc eu ție, dulce Românie”?... Multe, deși din câte ți-am mai dorit până acum, puține s-au realizat… „Toate-s praf... Lumea-i cum este... și ca dânsa suntem noi”… adică, noi, românii, care cam batem pasul pe loc de câțiva ani, altfel spus… „Cum am fost, așa rămânem”.
- „Codrule, codruțule,/Ce mai faci, drăguțule”?... Ce să fac… „Privesc orașul - furnicar”… și mă gândesc foarte serios dacă merită să-i mai dau în continuare, oxigenul necesar.
- „Unde te duci? Când o să vii?”… Mă duc în pustiu… „Printre stânci de piatră seacă”… iar când voi veni… „Voi fi bătrân și singur, vei fi murit de mult!”.
- „Ce-i mâna pe ei în luptă”?... Un… „Vis de răzbunare negru ca mormântul”.
- „De ce nu voi pentru nume, pentru glorie să scriu?”… Pentru că… „Voi credeți în scrisul vostru, noi nu credem în nimic”.
- „Cine-i îngerul pe maluri,/Ce visează la castel”?... Într-adevăr, este un tip pe malul lacului care-și admiră vila, dar nu este înger, deși așa se pretinde, este un corupt de-al vostru, după cum spunea procurorul… „Ah! Sunt printre ai voștri de-acei care nu cred tabla legii”.

Va urma!