agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1900 .



Drumul către Rai
personale [ ]
Colecţia: texte si poezii religioase

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [samanul ]

2008-08-19  |     | 



Oameni buni, drumul către Rai trece prin Valea Seacă, spre Cheile Baciului, în Cluj!
Dincolo de vale e o livadă, cu iarbă înaltă și pomi obosiți.
Valea e ca un picior cu o singură varice-
un pârâu mic, negru, umflat... dureros de umflat
de fecalele porcilor, care s-au aruncat în mare,
și mai apoi au pornit ca o leucemie prin toate arterele, prin toate venele, prin toate capilarele, până la crescătoria din deal.
Ei?! vezi minune?...
chiar acolo, dincolo de o singură varice se deschide Raiul.

Mă urmărea odată , într-un vis, Deavolul... să mă înjunghie.
I-am scris intenționat, așa, numele, cu greșeală, pentru că mi-a spus demult , bătrânul bunic- Teodor, fie-i iertat sufletul! că dacă-i scriu numele corect, s-ar putea să mă supună.
Și mă urmărea, cum v-am zis, pentru că știa,( nu știu cum ) că-l urăsc de-adevăratelea deși, prin toate crâșmele, de față cu prietenii, mă dădusem, nu o dată, fratele lui.
Și mă urmărea...și eu fugeam, și nu mai puteam de atâta fugă, și am început să mă rog și să-mi fac cruci cu limba, până când, ce să vezi! apăru mama, ba nu Maica Sfântă, ba nu mama!... și mi-a spus:
-Fiule, trebuie să adun zece femei, cu mine și cu tine să fim doisprezece, și să facem un cerc aici, la răscrucea drumului...numai așa o să te scăpăm de el!
Și a adunat zece femei, toate îmbrăcate în negru și am făcut un cerc, acolo, la răscrucea drumului.
Ne-am ridicat toți, doisprezece, mâinile în sus, palmă în palmă, ca într-o horă românească... și-am stat, și-am așteptat, să vină Prihănitul.
Și el veni!
Mă lovi din spate, hoțește, cum îl lovi, prin '89, Niculae pe cuscrul Vasile, la beție.
Și ce să vezi?!
Deavolul se prăvăli curentat, la vreo șapte metri distanță, într-un șanț plin de gunoaie.
Eu am rămas neclintit, ca un stâlp de înaltă tensiune.

Apoi, pufăind acolo, amețit și de-a dreptul furios, se repezi spre mine ca un mistreț cu colții auriți, șchiopătând.
Încerca să mă-mpungă fiara!... dar, a 2-a oară, se curentă și mai aprig, și se rostogoli mult mai departe, hăt departe!
Și iar se ridică și iar veni... dar n-am mai stat, simțisem că slăbise curentul din mine...
și am rupt cercul acela de mâini și de femei îmbrăcate în negru , căutând Valea Seacă... Raiul, sufletul.

Voiam să sar pârâul și nu puteam;
pârâul se lățea ca o varice neagră, umflată, dureros de umflată.
Și am strigat:
-Maică, de ce nu pot sări pârâul?
M-ajunge din spate întunericul... dincolo e lumină!
Și Maica mi-a spus:
-Firul acela de apă e apa Iordanului și ca să-l treci, să se deschidă, trebuie să-i cânți ,,Iordane! Iordane!''

Am început să-i cânt ,,Iordane!Iordane!'' așa cum i-aș cânta ,,lerui ler''și s-a deschis!

Am pășit dincolo dintr-o sclipire, trup și suflet, în livada cu iarbă înaltă și pomi obosiți.
Iarba îmi biciuia carnea și nu bătea vântul,
Se auzea liniștea, nu Cuvântul.

Eu mi-am zis:
-Nu se poate, acesta nu poate fi Raiul!
Hai să-l verific, doar sunt deștept!...
cu mult mai deștept decât mama, cu mult mai deștept decât tata, surorile, frații, copii, nevasta, cumnații, prietenii, vecinii, colegii...cu mult mai deștept decât lumea!
Ce poate fi interzis în Rai?
Să înjuri!
Să înjuri nu ai voie!
Hai să trag o înjurătură, să văd dacă îmi iese!
Și tocmai când mă pregăteam eu, văd că trece prin pârâu, ca printr-o varice mică, neagră, umflată, dureros de umflată, Neacuratul... ca o nălucă, care niciodată nu cântă.
În momentul acela, cu gura căscată, am îndrăznit să sparg liniștea ierburilor înalte și a pomilor obosiți...
Ce mama ierburilor! Ce mama pomilor! fir'ar binele să fie!
DOAMNE!


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!