eu
sunt mâinile care te-au iubit
cu mijlociul îndreptat spre cer
atunci când erai supărat pe Moș-Crăciun
sunt ochiul care te privea
ca o torță ce toarce sau
ca o pisică ce trece pe sub masă
la un pas de moarte
sunt aliajul de ultimă generație
care te ferește de gloanțe și lunetiști
atunci când malurile Prutului se rup
și se duc pe gârlă
și nu servește nimănui
sunt forța de sugestie a abstractului în real
sunt timpul gravid - acel chip de lut
din care bei apă pe furiș
ca să ai cu cine merge pe drum
sunt mândria care se ridică și lovește
când ai texte pur românești
ca la cloaca de cartier
pentru că eu
sunt degetul mic și inelarul care s-au ridicat
vertical în sus
atunci când mijlociul a obosit
sunt chiar ceasul care merge înapoi
cu orele îngropate de vii
pentru că eu
sunt eternul feminin care te reinventează
în fiecare duminică
sunt lemnul care naște corabia
și mai sunt
un genial căpitan de vapor
care se lovește continuu
de un val