M-am născut când eram mică, iar afară era miercuri și frig. Dar eu nu știam că e frig, așa c-am venit pe lume cum m-a făcut mama. Deși nu m-a făcut singură, ci cu tata, de născut m-a născut numai ea. Tata, cred că era beat și nu putea să mă nască.
Pănă să se trezească el, am crescut mare și nu știam ce să mă fac. Mama ar fi vrut să mă fac doctor, dar doctor e de genul masculin obișnuit iar eu eram de mică genul aparte. Așa că, m-am facut mătrăgună, care e înrudită cu medicina. Că de aia li se pune oamenilor atropină în ochi, ca să li se vadă fundul. Și toate păsărelele din cap.
De exemplu, eu, am avut odată-n cap o pupăză. Alta decât cea din tei, care a intrat în patrimoniul național, dar se aude că, din cauza celor de la Ozon și-a dragostei lor din tei, și-ar fi luat lumea în cap. Bine că n-a luat drumul cloștii cu puii de aur!…
Cum vă spuneam, am avut o pupăză. Era fudulă tare și zicea c-o cheamă științific UPUPA EPOPS. Auzi la ea, științific! Adică, ce științe putea să știe pupăza asta?! Dom’le, da’ așa-i mai mergea gura, că nici nu-nțelegeam mare lucru din ce spunea, decât că făcea promisiuni. Deșarte, bineînțeles! Așa că, m-am prins, într-un final, cu mâinile de cap, că le-avea bine cu științele politice. Acum a plecat și, colac peste pupază, a ajuns parlamentar…Cică, împreună cu ceilalți parlamentari, a pus bazele unui nou concept: e-pop-s culture, cu deviza: U-pupa-ne-ați coada!
De la pupăza asta mi se trage faptul că, de câte ori spun ceva, lumea înțelege altceva. Și doar vorbesc la perfecție patru limbi și înțeleg într-a cincea. Tot într-a cincea am înțeles că e bine să te ferești de băieți, că ăștia se reped la tine și te pupă și atunci ți se întămplă ce i s-a întâmplat mamei când a pupat-o tata: te îmbolnăvești de oreion. Din câte am înțeles eu, oreionul ăsta e un fel de constelație pe ecuatorul dintre urechi, așa că, atunci când se umflă, vezi stele verzi cu ochiul liber. Când se dezumflă, poți să înghiți de toate, sau, după preferințe, să nu înghiți pe nimeni.
Eu, una, nu înghit orice. De exemplu, nu-l mai înghit pe Moș Crăciun. Pentru că, deși am fost cuminte și în mintea copiilor tot anul, nu mi-a dus niciun cadou. Din cauză de nu știu ce criză. Cică, toată lumea intră în criză. Că nici nu pricep de ce se îmbulzesc toți în aceeași criză. Mie, una, îmi ajunge criza vârstei mijlocii, care e, într-un fel, de mai multe feluri. Unul, s-a vazut mai sus…
Și-n fond și la urma urmei, ce-mi pasă mie de Moș Crăciun?! Fir-ar el să fie, cu criza lui, cu tot!
- Ca nici nu exiști, boșorogu’ dracului! Uuuuuuu-pupa-mi-ai moțul!
Uuuup, da’ ce m-am enervat!
Așa, ce ziceam de criză?!