agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2567 .



Intalnire cu viitorul
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Pip ]

2006-05-14  |     | 



Stadionul se umpluse pe jumătate. Pentru un cuplaj de divizia a doua era binișor și în plus erau condiții optime să vezi meciul. Era o amiază însorită de mai, zăpuseala verii era încă departe.
La șaptesprezece ani , fotbalul era un capitol foarte serios din viață. Adolescentul longilin venise să-și vadă echipa favorită încă o dată, într-un derbi al aspirantelor la prima divizie. De ani de zile le urmărea meciurile dar echipa lui, o echipă foarte iubită, cu un trecut plin de povești frumoase, nu reușea să iasă din mediocritate. Fotbaliști, joc și rezultate enervant de mediocre.
Din cauza asta era tachinat în permanență de prietenii care țineau, toți , cu echipe la modă. Băiatul era chiar puțin curios pentru că îi plăcea echipa. Suporterii echipei erau in general maturii și cei mai în vârsta, oameni care prinseseră vremurile ei de glorie, nicidecum tinerii. ‘’Þânțarul’’, cum fusese poreclit de o colegă, se rușina să spună cum ajunsese să țină cu o umbră de echipă. I se părea inacceptabil să spună cum, copil fiind, încă de la prima intrare în frizeria din cartier, cel care urma să-l tundă îl amenințase că nu se apucă de treabă dacă nu îl va auzi spunând în gura mare că e suporter al echipei pe care el, frizerul, o iubea cu fanatism. Și asta a durat ani în șir până când, departe de frizerul pătimaș, fără să-l mai oblige cineva, a rămas suporterul acelui club chiar și atunci când a dispărut ani buni din prima divizie iar performanțele erau doar amintiri.
Era satisfăcut că renunțase la plictisul orelor de liceu și venise să vadă spectacolul tribunei și al jocului. Verdele crud al gazonului și culorile vii ale echipamentului sportiv îl înveseleau întotdeauna. În plus, faptul că plecase de la școală îi oferea o senzație de voluptate pe care n-ar fi schimbat-o cu nimic.
Reîntâlnirea cu zumzăiala multicoloră a stadionului, într-o zi atît de blândă, adusese mulțumire în sufletul blondului deșirat și timid. Cu o figură zâmbitoare, studia intens tribunele în timp ce–și căuta locul. Le-a mai mulțumit odată, în gând , colegilor care avuseseră ideea de a merge la cuplaj și s-a așezat.
Pentru el , ziua începuse foarte bine si părea să devină memorabilă. După luni de zile de aranjat freza în geamul ferestrelor sălii de curs, absolut în fiecare pauză, nemțește, matematic, imperturbabil la glumele nesărate ale colegilor exasperați, părul lui țepos acceptase în sfârșit să stea așa cum își dorea. Era prima zi când constata că fiecare firicel era așezat perfect. Din cauza asta mergea cu capul țeapăn, fără să facă mișcări prea bruște , să nu destrame minunea. O victorie de neuitat în orice caz , nu era puțin lucru să ai o freză impecabilă. Acum însă, se simțea cu adevărat răsfățat. Primea soare, aer catifelat, libertate și la final desertul: fotbal.
Ceata liceenilor s-a oprit lîngă un bătrîn singuratic, care privea egal terenul de joc. Era un bătrân obișnuit, ca atâția alții pe care îi vedea pe stradă în fiecare zi. Aceleași haine vechi, cu o culoare imprecisă, șapca binecunoscută aparținând orașului de-acum treizeci și ceva de ani și, în plus, bastonul care, trecut printre picioare, sprijinea ascultător mâinile. Avea peste șaptezeci de ani și timpul mușcase adânc din el.
Primul meci al cuplajului aducea pe teren două echipe fără prea mulți suporteri, așa că era doar o încălzire pentru ceea ce avea să urmeze. Totuși dialogurile începeau să se lege în tribune. De fapt erau o delicatesă a mersului pe stadion și nu de puține ori puștiul le ținuse minte, repetându-le la momente care păreau potrivite pentru replicile savuroase auzite. Băiatul subțiratic se băga foarte rar în vorbă, în majoritatea timpului trăgând cu urechea sau urmărind polemicile cu un zâmbet moale pe față.
Bătrânul privea jocul atent dar calm și puncta din când în când cu propoziții scurte. Spusele lui erau așa de potrivite încât,în scurt timp, fusese înconjurat de lume iar toți cei care aveau chef de vorbă începuseră să i se adreseze direct. Totul fără ceartă, doar măsurau și cîntăreau fotbal, ca niște adevărați chibiți.
Puștiul află astfel că vecinul său, posibilul bunic, ținea cu aceeași echipă ca și el și în plus era un cunoscător. Fusese jucător și cândva, acel trup obosit nădușise plin de energie pe dreptunghiul verde iar picioarele, acum neputincioase , fuseseră teribile în iarbă. Rostea nume de fotbaliști celebri de dinainte de război, cunoscute lui doar din ziare sau din emisiunile de televiziune, oameni pe care nu-i văzuse jucând vreodată.’’Þânțarul’’ se străduia să-i fie de folos și, pentru că vecinul sau nu mai vedea bine, el era cel care-i spunea numerele de pe tricourile fotbaliștilor și chiar numele lor pe care le cunoștea destul de bine. Începuse să-l privească și să-l asculte cu atenție iar atunci când privirea alerga flamândă pe tot terenul, urechea îi căuta cuminte vorbele pricepute si glumețe.
Din când în când puștiul își pipăia părul cu podul palmei, ca să simtă dacă totul e în regulă, acolo sus. Urma apoi același surâs moale, distrat.
Începuse cel de-al doilea meci și echipa lor juca la fel de împiedicat ca de obicei. Puzderia de suflete venite la stadion să-i susțină nu avea nici-un efect asupra jucătorilor care chinuiau mingea neajutorați.
De la un timp respirația bătrânului deveni sacadată, nefirească. Puștiul îl căută cu coada ochiului pe vecinul mai vârtsnic și observă că acea detașare cu care privea jocul dispăruse de tot. Fața lui era încruntată, agresivă, privirea înțepa deopotrivă protagoniștii și mingea. Observațiile inspirate fuseseră înlocuite acum de mârâieli, icnete și gemete. Într-o grimasă în care puteai vedea furie și durere în același timp, pielea se întinsese pe oasele feței părând că stă să plesnească.
După un sfert de ceas transformarea devenise și mai evidentă. Mâinile și picioarele zvâcneau haotic lovind aerul în poziții ciudate. Bastonul bătea nervos cimentul tribunei, setos de demonstrații intempestive. Pe măsură ce jocul înainta în timp, dinspre bătrân începuse să se audă un șuier ca de ceainic ajuns la fierbere. Nu mai folosea cuvintele. Părea o păpușă legată cu sfori nevăzute de toți cei de pe gazon, pentru că începuse să execute cu precizie mișcările jucătorului care era la minge. Șuta, lovea cu capul, bătea aut sau corner cu mișcări identice și simultane celor pe care le vedeai jos pe teren.
Toate, în timp ce corpul i se contorsiona permanent într-o frământare intensă. Ca într-o încercare de a se elibera dintr-o strânsoare chinuitoare, numai de el știută și simțită. Nu mai reușea să articuleze nimic. Nici-o remarcă, nici-un nume. Doar acel șuier al respirației și o încrâncenare extremă țâșnind din zvârcolirile aflate în rezonanță cu tumultul din teren. Nu mai vedea și nu mai auzea nimic în afară de mingea pe care încerca inutil să o atingă. Arăta ca un posedat și se purta de parcă ar fi fost unul dintre jucătorii de pe teren .
Dacă nu erai atent și stăteai aproape de el puteai să te alegi cu un baston, un cot sau un șut în fluierul piciorului ori în gleznă. Vecinii de bancă mai întâi au zâmbit înțelegători, apoi și-au dat coate după care s-au mutat mai departe de el. Se făcuse loc în jurul lui, rămăsese izolat, liber să-si ducă meciul personal la bun sfârșit.
Fără să-și părăsească vecinul, liceanul fusese mai întâi curios și puțin jenat, dar agitația ciudată a celui de lângă el îl făcuse ca, treptat, să se concentreze asupra lui tot atât de mult cât se concentra la joc. Și bătrânul și meciul erau acum una. Uitând de colegi, de blândețea zilei de primăvară și chiar de freza sa, privea nefiresc de serios, dar fără putința de a înțelege, reacția declanșată în bătrân de fluierul începutului de partidă.
Golul echipei favorite venise spre sfârșitul întâlnirii iar puștiul era mulțumit să constate că avusese darul de a mai îmblânzi vâltoarea bătrânului.
Fotbaliștii adulați mai câștigaseră un meci în care fuseseră, încă o dată, lipsiti de inspirație și forță. Multimea guraliva începuse să se scurgă cu repezicune din uriașa farfurie de beton, drept spre terasele îndestulate cu bere.
Puștiul se îndepărta încruntat, fără grabă, privind din când în când înapoi. Era intrigat de aceasta experienta insolită a după amiezii care îl absorbise în mod surprinzător și inexplicabil.
Bătrânul jucător rămăsese pironit pe locul său. Confuz, încerca să revină, încă o dată, la viața de zi cu zi, la așteptarea fluierului final al unei izbăvitoare, ultime victorii.






.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!