la trei ani
prima oară pe scenă
te uitai înspre mine
cu păsări pitite-n priviri
și-ți răspundeam cu gânduri albe
turnai cuvinte în tăcerile mele
și cuvintele se rostogoleau spre lume
cu fâlfâit de steag
atunci mi-ai încălțat destinul
în pantofi de copil
să mă bată pâna la sânge candoarea
când spăl pragul de urme
și urmele de alte urme
mi se-ntunecă ferestrele
de funinginea unor chipuri răsfrânte
ce bine mi-ar fi
să umblu prin lume desculță
să simt sub tălpi
arșița revoltată a pietrei
dar tu-mi legi creițari în batistă
învățându-mă să cred că la capăt
voi plăti (drumul acesta lung)
exact cât face.

Enea Gela