Trist ca un zumzet de albină veselă.

Plânsul molcom precum torentul de nimeni știut.

Amintiri vii păstrate în rame închise perfect.

O noapte albă cântată de o plângere de nimeni ascultată.

Iubiri pierdute din cauza prea multelor căutări.

Speranțe- iluzii găsite prin timpul pierdut al lui Proust.

„Patul lui Procust”- măsura universală a bunătații umane...

Iubirea- împlinirea perfectă a unui scop nicicând propus.

Taine ascunse din prea mare grabă la vedere...

Suflete înșelate de dorințele lor de mult uitate.

Fericirea- pierdută pentru totdeauna contra bucuriei de acuma.

Dorințe- cărări deschise drumurilor astrelor, poteci micuțe marcând posibile noi infinituri.

Idei trecute prin noutatea viitorului.

Răni îngrijite de mâini prea supărate de atâtea degete moarte de oboseală.