Si mai beau o gura de Coca-Cola. Amintirile despre ea amplifica efectul cofeinei din bautura. O ceata groasa ii acopera fiinta si parca nu-mi mai amintesc nimic. Inotand incet printre micile particule de apa ii zaresc chipul. Este deformat. Nu o pictura de-a lui Picasso mi-a intepat inima cu zeci de sentimente intr-o zi de vara. Clara este doar amaraciunea ce a a aparut in momentul despartirii, primita cu fericire de amandoi, stiind ca ceea ce a fost nu va putea fi niciodata regretat. Sau cel putin sper... O bucata de aluna mi-a ramas intr-un dinte si imi inneaca ideile. Cum altfel as putea eu vorbi despre simturile amandurora cand d-abia le pot intelege pe ale mele? Doi ochi negri imi albesc frica de a mai trai inca o data Despartirea. Negri ca sucul ce tocmai s-a terminat. E bun si ma tine treaz, insa deloc lucid. S-a dus repede, insa un suc il pot cumpara ori de cate ori imi este sete. Inima insa este deshidratata de ceva vreme. A ajuns intr-o stare de nebunie provocata de o foame neincetata ce simt ca o duce spre canibalism. Va consuma multe alte inimi pana se va satura de sentimente artificiale pline de E-uri. (...) Mi-am pus palma pe inima ei si am fost intepat de naturalete. Masochistul din mine s-a julit in fiecare noapte incercand sa-i circule din ventriculul drept pana in plamani, sa ma imbat cu aerul inspirat de ea si inapoi in atriul stang, apoi sa ma impart in tot corpul ei ducand odata cu oxigenul necesar corpului si elementul I necesar sufletului... Se pare ca ma adancesc prea mult spre necunoscut. Caci asta a fost ea - o necunoscuta ce a devenit acum o straina aflata la cateva sute de km de mine. Imi continui parcursul prin taramul amintirilor inchinat ei impiedicandu-ma din cand in cand de cate-o piatra ce ma mai zgarie si acum, indirect. Am obosit. Seva ce curge din aceste amintiri imi tine in stare de veghe sufletul, insa corpul imi este rapus. Ma macina ideea imposibilitatii rein....