În așteptarea tremurată
se așternea întunericul
în straturi subțiri,
între mine și noapte
doar zidul de carne al pleoapei.
Umbre fără ființe se strecoară
câte una și fug,
dincolo de zid nu sunt decât
o părere
risipită printre degetele firii.
În podul palmei ei, o clipă,
mi-am odihnit coșmarele,
apoi am pornit vinovat
alungat de coarnele stelelor,
un înger mi-a înșfăcat însă căderea
și în locul aurei lui a rămas liniște.
Tăcerea s-a cuibărit
în toate sunetele,
pe fiecare silabă clocește greu
o liniște domestică.
Ticăitul secundelor
s-a cufundat încet în puful
înnecăcios al păcatului.
Sunetul pașilor mei nu-l mai aud,
aș vrea să umblu
pe cioburi de idei,
să-mi aud tălpile sângerând
să-mi simt urletul umplându-mi
timpanele.