privesc resturile
din viața noastră
stare de inexistență
tu
stai cu spatele la mine
spui ceva
sub ochi ai broboane
mizeria
de umbre din cameră
mânjindu-ți zgârieturile

mi se lipesc gingiile de nesomn
gura coclită
începe să frigă

tu nu știi nimic
tu nu mă poți iubi

de atâta orbecăit prin tine
am obosit
întunericul
mă aruncă în lumea dorințelor
carbonizate

ascultând vorbe care nu înseamnă nimic
așteptând vorbe fără să te aștept