agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1549 .



2.22
personale [ Gânduri ]
lui Cosmin

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Logogrif ]

2006-09-24  |     | 



Maini palide si geamat. Asta fusese el inainte de a cunoaste iubirea. O confundase, pana la riduri, cu pasiunea, cu zbuciumul. Acum avea certitudinea unei depline taceri. Reverie. Calm. Senin adus de o copila cu bucle brune.
Isi traise viata, asteptand, incremenit intre tablourile sale, in boala. Avusese spiritul mohorat. Surasurile sale fusese ranjete pana la ea. Si gandurile sale il obligau s-o supuna, s-o bantuie pana si in vis; era salvatoarea lui.
Fruntea lui aduna toata batranetea lumii, pletele-i carunte isi iuteau cautarile pana mai jos de umeri intr-o adancitura clara ca un sunet de clopot. Ochii ii zaceau in ascunzisurile unei sperante innoite odata cu ea. Erau de o culoare nedefinita, gri sau uneori albastri; albastru venea ca si cosmarul in momente de framantare sau creatie. Picta, fara infrigurare sau deznadejde, de parca asta l-ar fi transpus intr-o stare de liniste. Liniste cu muzica in surdina. In el, muzica.
Ea il uluise cu obrajii rumeni, cu palmele mici fara pernite ca ale pisicilor, cu tacerea ei sau intrebarile intotdeauna de neraspuns. Isi purta iubirea in ochi, caprui ca de tiganca, in buze si in zbor. Era libera de varsta regretelor, a fluturior prinsi in palma caus, a visului de o clipa. Nestatornica si frivola. Era de nepatruns. Iar el o adora ca pe-un vers de dor si padure.
Nu-i observase frumusetea pana in zorii unei zile de luni; ea fotografia o cladire demolata iar dimineata ii aurea umerii. A oprit-o fara sarutari, fara vorbe. Privind-o, a simtit ca e a lui. Certitudine. Si viata lui a devenit viata lor, ca o rugaciune. Simplu. De condamnat intr-o lume plina de vicii.
Ar fi rupt din ea pentru a se intregi.
Ea scria poeme despre morti, adora „Balada pentru vioara si orchestra” de Ciprian Porumbescu, alerga desculta si fuma cu tremur. Goala in bratele lui depana putine amintiri, toate legate de obiecte magice si toamna. Viitorul il gasea argintiu ca in picturile lui. Putea sa planga oricand. Nu avea credinta unei valori absolute dar era neobosita in cautarea ei.
Gasea fluturii ca fiind un semn bun si uneori rostea descantece cand trecea un pod. Avea refugiu intr-o carte, pe care o recitea continuu. Era o scriere stranie si post- moderna despre doi tineri care au gasit fericirea dupa un sifonier. O ascunsese acolo o batrana care iubea tristetea. Cand i-o povestise, el ridica din umeri.
Traiau fara crez in basme, cu idoli si teama. Stiau ca se va sfarsi. Trebuia sa se petreaca.
Si lumea lor era „ei”. Pareau demoni, amanti si parinte – fiica; semanau la privire, infometata de frumos, respirau in acelasi ritm, (dictat de el) dar nu-si spuneau pe nume. Nici nu-l cunosteau de fapt. Nici nu doreau sa-l fi stiut.
Aveau ceasul lor care tresarea 2 si 22, moment de deplina implinire. Ora ii alese pe ei, un soi ciudat de coincidenta magica. Doar el stia sa suspine vraji.
Simtea ca acel fatidic minut il va indeparta de ea. O gasea uneori schimbata, aproape uratita. Se hotari s-o picteze pana nu-i dispare farmecul. Copila se consuma ca o candela; in schimb barbatul sorbea din tineretea ei si devenea primavara. Trupul lui strangea in profunzimea-i imperceptibilul parfum de castane iar spiritu-i calatorea spre varsta viselor curate.
Cu cat lucra mai mult la tabloul ei, descoperea lucruri nestiute. Observa intr-o dupa-amiaza ca vinisoarele albastre care-i brazdau sanul stang alcatuiau imaginea unui fluture iar genunchiul drept arata a lalea. Mai tarziu realiza ca miroase a creta si a fum si ca uitatura ei ascundea tristeti.
Si totusi, intinerea alaturi de ea pana la par balai si moale. Renunta la plete iar ochii-i rar se mai aratau gri. Devenise vesel si-si purta surasul intr-o gropita proaspat aparuta intr-un colt al gurii.
Zilele treceau impartite de 2.22, inevitabil moment de neliniste care transforma iubirea lor in obsesie. El n-o mai gasea pura si incepu s-o priveasca ca pe o straina.
Intr-o marti ea disparu. Reveni peste trei zile cu vesmintele prafuite si plansa. Uitase sa fie frumoasa si fruntea-i purta, cum facuse si a lui odata, toata batranetea lumii. Ii marturisi ca tocmai ascunsese fericirea. Urma sa mai traiasca o parte din viata scufundata in tristetea pe care o adora ca apoi s-o recapete, tanara. Cat despre minutul nefast, era al mortii ei, al transformarii in tanara din poveste care gaseste darul straniu al iubirii pitit de propria fiinta cu o viata in urma.

Si unde? Dupa un sifonier.




.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!