agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-10-08 | | Înscris în bibliotecă de Nicole Chinez Viața I. Copilăria Părintele Cleopa s-a născut la 10 aprilie 1912 în comuna Sulița, judetul Botoșani, într-o familie de țărani drept credincioși, Alexandru și Ana Ilie, ziși Þârlea, cu zece copii, primind la Botez numele de Constantin. "Noi am fost zece frați la părinți, din care cinci (patru frați și o soră) am venit la mănăstire. Fratele cel mai mare, Mihai, a fost la mănăstirea Durău. Sora mea, Ecaterina, a fost dusă la mănăstire pe când avea doar 11 ani, iar eu și cu încă doi frați mai mari, Gheorghe și Vasile, am venit la Sihăstria. Până în anul 1935 mi-au murit de tineri toți frații. Apoi a murit și tata, Alexandru. Mai trăiam eu, ca stareț la Mănăstirea Sihăstria și mama, acasă, în comuna natală Sulița- Botoșani. În anul 1946 am adus-o pe mama la Sihăstria, am călugărit-o și am dus-o la Agapia Veche, unde a trăit până în anul 1968, când s-a dus la Domnul în vârstă de 98 de ani." Ne povestea Părintele Cleopa că în ziua când s-a născut, părinții săi aveau la lucru un tâmplar care punea dranița pe o clădire nouă. Când a auzit că s-a născut un băiat, a spus: "Acest copil va moșteni casa aceasta". După mai bine de 30 de ani, proorocia s-a împlinit odată cu moartea tatălui său, Alexandru, căci toți ceilalți frați ai Părintelui Cleopa muriseră, iar mama sa a mers la mănăstire. Alexandru Ilie lumina ca un sfeșnic, prin credința sa, în mijlocul familiei, lucru pe care Părintele Cleopa nu l-a uitat în întreaga sa viață, oferind tuturor celor care-l vizitau un exemplu demn de urmat ca model de viață. Astfel, povestind, spunea: "Dumnezeu să-l ierte pe tatăl meu. Era un om înalt, pleșuv, cu barbă albă. Alexandru îl chema. Nu știa carte, dar avea frică de Dumnezeu. Îl auzeam cum se ruga: "Mă închin Tatălui și Fiului și Sfântului Duh". Să adoarmă seara unul neînchinat? Sau să stea la masă până nu zice Tatăl nostru? Sau să nu se ducă duminica la biserică? Sau să audă c-a înjurat sau a fumat sau a furat careva din noi? Că nu-l vedeai pe el cu astea în veac; dar dacă te-a prins, ferească Dumnezeu! El a fost în casă șfeșnic, el a fost stăpân peste noi. Mama în schimb era foarte milostivă. Dădea tot ce avea. De multe ori îl auzeam pe tata cum îi zicea: "Babă hăi, ce aduc eu cu carul, tu împarți cu traista!" Avea și darul lacrimilor. Să o fi văzut cum se văieta după noi înainte de a pleca la mănăstire! Mergea prin cerdac și începea să plângă: "Puiu mamii, dragu mamii, că se duc la mănăstire și io rămân singură. Puiu mamii, dragu mamii..." Vecinii îl întrebau pe tata: "Moș Alexandru, cine a murit la voi? Pe cine bocește baba Ana? " "N-a murit nimeni, da baba-i bocește pe copii că vor să meargă la mănăstire", le răspundea tata.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate