Am cântat fals mai multe melodii și aplauzele mi s-au oprit la ureche. Mă uitam că de fapt ele se pot transforma imediat în palme după ceafă și cred că asta doream. Atunci. Necesitatea de umanitate mă-nervează câteodată și de-aia mă răcesc repede. Da, știu, e bine să fie bine, da' de câte ori ??? Se opresc prietenii și se uită la mine ca la urs: ăsta cine mai e? Ce dracu' vrea să zică cu poeziile astea? Da, asta e problema mea cea mai recentă: s-a aflat. Și parcă nu mai pot fi același om, poate datorită empatiei, poate datorită unui sentiment de culpabilitate moral-afectivă, sau mai mult ca sigur pentru că nu mai sunt eu același. Conform teoriei bulgărelui de zăpadă s-a ajuns de la o simplă joacă (aia de a scrie) la o transformare atât interioară cât și relațională: am devenit subiect de discuție la plictiseală și vreo două persoane (vor fi mai multe) nu-mi mai acordă momentele de visare liberă (introspecție de fapt) crezând că "ăsta iar se gândește la o poezie... las-o, bă, dracu' ia zi, ce facem?"...Adică în așa hal au ajuns oamenii... să considere gânditul un defect? Priveam la noile mișcari de idei, la creșterea comunicării virtuale, la lipsa acută de intimitate a oamenilor și mi-am adus aminte de o chestie: da, ne pregătim de Era Vărsătorului, știu că mulți veți spune că a început deja, dar eu știu că mai este până acolo. Nu mă întrebați de unde, nu-mi cereți argumente logice că nu vă pot da argumentele după logica voastră. Simt de asemenea nevoia să-mi cer scuze față de o persoană (știe ea care) pentru nesimțirea de a fi făcut-o subiect de poezie, subiectul unor dorințe mai mult sau mai puțin nobile și aș dori totuși să pot s-o fac să-mi priceapă motivația. E una tare ciudată. Nu o pot spune în gura mare, nu știu ce cuvinte se potrivesc, de-aici nevoia de tăcere. Și pentru că de fapt inițial s-a dorit un blog pentru prieteni, uite si ce doream să zic: Bist, Þap, Aurora, Bebe, Tony, Cristi și toți ceilalți care m-ați cunoscut sau cel puțin cu care am relaționat... să știți că sunt tot eu, sunt aceeași imagine din ochii voștri, ce-i drept puțin încețoșați acum. Ata ete, c'est la vie... c'est moi... ete fâss.