agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-02-01 | |
Indurerata si intristata familie, Prea cucernice parinte, infiorata si cernita asistenta,
In acest moment de jale, cand ne despartim pentru totdeauna de cel care s-a asezat cuminte la Masa Tacerii, ca sa se odihneasca intru vesnicie, ingaduiti-mi sa rostesc cateva cuvinte, ca unul care am avut prilejul sa-l cunosc indeaproape si sa-mi incalzesc causul sufletului, azi atat de catranit, cu prietenia lui. Nici acum, cand fiinta fizica a bunului nostru prieten si inegalabil coleg, Lucian Davidescu, si-a curmat implinirea, inchizandu-se pentru totdeauna la sanul tacerii, nu-mi vine sa cred ca ne-a lasat si s-a dus in neantul Vesniciei, acolo "unde nu e nici durere, nici suspin". Ne paraseste un OM, mic la statura, dar un mare si fara de seaman OM, plecand spre noaptea cea definitiva, dupa o indelungata si nemeritata suferinta. Si, iata, asa se raresc tot mai mult randurile generatiei noastre, atat de greu incercata de vremurile zbuciumate pe care le-am trait. "Doamna cu straie negre si ranjet perfid" coseste fara prihana printre noi si nu da nici un semn ca ar vrea sa-si opreasca nesabuintele. Unul cate unul pleaca pe nevestite, prea devreme, pe drumul fara de intoarcere. Astfel s-a prelins spre Vamile Vazduhului, joi noaptea, la orele 22:00, in spitalul de la Costana, macinat de o boala lenta, dar teribila si necrutatoare, si bunul nostru prieten si coleg de breasla Lucica, cum il alintam noi, apropiatii. Inima n-a vrut sa-i mai ticaie si...a cedat! Am observat de multa vreme, in vizitele pe care i le-am facut in cei doi ani de sedere la Costana, ca suferinta il luase bine in stapanire si-i sleise serios puterile si asa imputinate. Probabil presimtise si el ca firul vietii i se subtiaza, dar si-a ascuns cu pudoare suferintele. "Nemiloasa doamna cu coasa", intr-o lupta inegala, l-a secerat si l-a culcat pentru vesnicie, iar Dumnezeu l-a urcat apoi in imparatia cu ingeri veseli si verdeata multa, lasandu-ne in schimb, pe noi toti, mai tristi si mai singuri. Cred ca nimic nu este mai greu decat sa fii obligat sa schimbi dintr-o data "prezentul" in "trecut", intr-un moment atat de trist, cand ne despartim pentru totdeauna de cel plecat sa se calatoreasca in peregrinari celeste, dincolo de apele Styxului. Momentul de jale de acum ne ofera prilejul de a medita mai adanc asupra destinului sau uman. Adormind pentru totdeauna, ne lasa in memorie pilda unei vieti exemplare, inchinata drumului de fier, unde a trudit si pe care l-a slujit cu devotament nedezmintit vreme de 34 de ani! Si-a legat destinul de calea ferata din tinerete, imediat dupa terminarea liceului la Trusesti, indeplinind functii de prim rang in siguranta circulatiei trenurilor; impiegat de miscare, sef de gara, operator de circulatie, operator sef al Regulatorului de Circulatie. Din amnarul inteligentei lui scaparau, ori de cate ori era nevoie, solutii profesionale cu care-si uimea sefii, dar si colegii, carora astfel de idei nu le dadeau ghes! Noi cei care l-am cunoscut indeaproape, i-am fost prieteni si l-am iubit, il vom cauta necontenit in oglinda amintirii. A fost un om cum putini sunt, un suflet ales; numai generozitate, infinit de multa generozitate si cu o imensa intelegere pentru cei neajutorati, pentru cei aflati in suferinta, pentru toti vecinii si cunoscutii care-i cereau sprijinul. Intelegere a inimii mai ales, atat de rara si de pretioasa in ziua de azi. A pastrat fara contenire in fiinta lui virtuti de om priceput, saritor la nevoie si lumina unui suflet deschis, sincer, devotat. Am intiparite in memorie multe, nesfarsit de multe clipe de neuitat pe care le-am petrecut impreuna, in diverse imprejurari, dar mai ales in pretentioasa si riscanta noastra meserie. Dar cum evenimentele unei vieti sunt nenumarate si se suprapun in trecutul lor, ele ni se ivesc trunchiate, luminate fragmentar, modelate de trecerea timpului. Nu stiu daca e momentul cel mai potrivit sa trezesc acum din somn cioburile amintirilor trecute! Insa in astfel de imprejurari, ele rasar mai puternice si mai rascolitoare ca de obicei, ochiul aducerii aminte porneste de la intaia clipa a intalnirii noastre pe care n-o pot desparti de venirea lui in orasul de sub Rarau, cu cateva luni in urma mea, in urma cu 35 de ani. Voi spune doar ca atata timp cat a fost activ, a trudit exemplar, ducand o viata dinamica, adesea contradictorie in derularea ei, dar totdeauna colorata de marea lui istetime si ingeniozitate, de neastamparul lui juvenil. Cu calm gospodaresc si-a cinstit meseria pana-n ziua iesirii la pensie, survenita la 1 august 1994, printr-o munca fecunda si curata. N-a trandavit o clipa, nici cu fapta, nici cu gandul, nici cu inima. Toti il stimau pentru stradaniile lui, pentru efervescenta si inepuizabila energie profesionala de care dadea dovada. Pentru ca Lucica punea suflet in tot ce facea! Nu l-am vazut niciodata atins de blazare sau de oboseala. Hotararile lui de dirijor al circulatiei trenurilor erau chibzuite, de aceea lipsite de spontaneitate usuratica, totdeauna bine cantarite, iar faptele mereu serioase, fara urme de ostentatie. Numele lui nu va putea fi invaluit degraba in ceata uitarii. Amintirea-i luminoasa se va reverbera mereu in cugetele noastre, ale feroviarilor bucovineni, al caror purtator de cuvant ma fac in aceste clipe de coplesitoare tristete. Pleaca dintre noi, lasandu-ne amintirea pura a unui om onest, de aleasa inzestrare sufleteasca, de negraita si vrednica omenie. Pleaca la o ultima adresa, dar ii ramane pentru totdeauna adresa pe care n-a scimbat-o niciodata; cea din sufletul prietenilor! Frangandu-si existenta la nici 65 de ani (i-ar fi rotunjit in octombrie), acum pe Lucica al nostru nu-l mai doare nimic! Toate grijile s-au spulberat. El isi doarme in tihna somnul de pe urma, visand poate la cele doua minunate si de-acum vesnic neconsolate fete ale sale, Martha si Roxana, si la toti cei care l-au iubit si pe care i-a iubit. Poate viseaza un intercity in plina viteza, sagetand campia in drumul lui neistovit spre judetul Prahova, la fratii Mimi, Iosif si sora Camelia, poate simte miresmele fanetelor de munte, peste care-i placea sa-si plimbe pasii si privirea in clipe de ragaz. N-a mai apucat sa se bucure de ele, de mai bine de doi ani. Timpul a trecut... Timpul, timpul care ne macina, care ne nimiceste pe toti. Timpul a trecut peste el si trece nepasator si peste noi...Dupa ce joi seara, la ora 22 si 15 doctorita Rodica Hlamaga, directoarea spitalului din Costana, mi-a comunicat telefonic ca Lucica s-a stins, mi-am reamintit, fara voia mea, o reflectie din Ivan Turbinca: "Iaca, Ivane, si Casa de veci...Trei coti de pamant, atata-i al tau! Vezi in ce se incheie toata scofala de pe lumea asta?"... Dincolo de toate ramane, pentru totdeauna, vie aducerea lui aminte in casa sufletelor fiecaruia dintre noi. Consternati si apasati de durere nu putem - in neputinta noastra - decat sa ramanem reculesi in fata corpului risipit in eternitate. Pentru noi primavara care vine va fi mai trista! Ii plangem disparitia atat de dureroasa si ne exprimam un ultim si indurerat omagiu. Aducem familiei greu incercate adanci condoleante, insotite de cele mai sincere sentimente de compasiune si asigurarea ca-i vom pastra nestirbita memoria, ca nu vom lasa sa cada peste ea, atat cat vom trai, perdeaua neagra a uitarii. Ireparabila pierdere o resimtim ca pe un act de nemarginita durere si de restriste. Sa te odihneasca Dumnezeu in pace, in pamantul primaverii vesnice! "Caci si noi - ca sa-l citez din nou pe neintrecutul povestitor de langa "Ozana cea frumos curgatoare" - ca maine avem a ne duce acolo"...Dar singurul gand care ne mai alina, cat de cat, este ca atunci cand ne va sosi si noua ceasul, si dumneaei-neinduratoarea ne va ciocani nechemata la usa, pentru a ne pofti la marea si ultima socoteala, de dincolo de "malul de gheata" si el, Lucica, neuitatul nostru prieten, va fi intre aceia care ne vor ura, cu zambetul lui inimitabil: Bun venit!... Noapte buna!..., nepretuit coleg! MIHAI BURDUJA Necrolog rostit duminica, 29.01.2007, ora 15:00, la inmormantarea lui LUCIAN DAVIDESCU, la cimitirul "Ionei" din Campulung Moldovenesc. N-o sa va pot multumi niciodata indeajuns pentru ce-ati facut pentru tata, pana in ultima lui clipa, domnule Burduja. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate