mă aștepți la graniță,
lângă linia subțire
dintre cele două lumi paralele.

mă aștepți cu același surâs
poleit în lumină.

mă aștepți cu buzunarele pline de sâmburi,
cu un mănunchi de frunze, foșnind uscat printre gânduri,
cu ochii pe ceas mă aștepți,
nerăbdător și grăbit,
să-mi spui câteva cuvinte albastre,
limpezi, curate (de unde-o să știu că-s doar pentru mine?)...

și eu vin-
un pas, încă un pas, încă unul,
granița se dizolvă, nu mai are contur
și tu mă aștepți, agitat
te uiți la ceas, înțelegând
că nu mai ai pentru mine decât o secundă...

dar timpul s-a oprit
-în acea secundă condensând infinitul!-

când pleci
același surâs, poleit în lumină
lasă în urmă o dâră
-linie subțire, graniță între două lumi paralele...