agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-03-03 | | ,,Sub clar de lună plină...o rază de soare rătăcită printre stelele nopții, se întrepătrunde cu misterele lunii și o cuprinde cu toată ființa ei...fără să o frângă...fără să o acopere ...FÃRÃ SÃ SE CUNOASCÃ!!!’’ În lungul șir al vieții pe pământ, mă văd ca pe o ființă umană necunoscătoare a existenței depline...mă văd ca o fărâmă din întregul Univers plutind pe meandrele lumii fără să dau de un capăt al cunoașterii...fără să știu care este rolul meu pe această lume.....fără să știu care este rostul meu pe pământ. Știu doar că exist, că trăiesc, că am un suflet mare într-un trup plăpând.....că am puterea de a înțelege... și înțelepciunea de a deosebi ce este frumos de ceea ce nu este pe placul inimii mele. Îmi duc existența alături de o masă de oameni privindu-i și privindu-ne unii pe alții fără să ne cunoaștem, fără să știm cine suntem, de unde venim, unde vrem să ajungem. Ne alăturăm ideilor, idealurilor întregii lumi...dar cu ce scop?....cu ce gânduri ne contopim existențele noastre? Doar de dragul de a arăta că suntem vii...că gândim....că raționăm....că desprindem realități ce ne înconjoară dar despre care nu vrem să știm mai nimic! Ar fi bine să ne îndreptăm odată cu gândurile noastre spre ceea ce am vrea să auzim de la alții...spre ceea ce am vrea sa fim....mai înțelepți, mai raționali, mai realiști. Ar fi bine să luăm din jurul nostru tot ce credem că ne folosește în viață, tot ce credem că ne poate îndrepta spre o liniște sufletească care să nu ne pricinuiască dureri și suferințe. Dar ...cu regret o spun....omul nu procedează așa....omul se îndreaptă spre durere fără să știe că acolo o găsește...omul se îndreaptă spre chin și suferință, fără să știe că peste ele va da....și se va contopi cu ele. Nu se poate îndepărta ....nu se poate rupe de ele. Parcă îi spune cineva că trebuie să simtă și aceste trăiri sufletești...parcă îl dirijează o forță supranaturală și spre nenorociri...și spre bucurii. Dar el e mic...ce poate alege? Ce poate face să echilibreze forțele, să nu sufere și să se bucure....să nu cadă spre latura depresivă....ci să se supună puterii magice a bucuriei și a fericirii. Are de dus o luptă imensă pentru a face să domine fericirea...bucuria sufletească....iubirea...dragostea. O poate face.....singur sau cu ajutorul celor din jur...a celor mai apropiate persoane de sufletul și de inima lui. Simte și el că poate birui cu puterea magică a dragostei care poate domina peste toate forțele răului. Poate alunga întunericul ...și poate face lumina în jurul lui și în sufletul lui. Poate aduce multă bucurie în inimile cele mai îndurerate, apelând la iubirea de sine...la iubirea de semeni...la dragostea ce poate fi stăpână peste toată ființa umană. Omul poate mult și multe dacă este stăpânit de o dorință aprigă de a fi mai presus de el însuși...mai cumpătat...mai echilibrat în gândire, în judecată, în raționamente. Omul își alege singur soarta, ajută la făurirea destinului ce i-a fost scris...își duce singur crucea ce i-a fost hărăzită. Dacă vrea și dacă poate, realizează ce își propune fără să întâmpine greutăți...sau le depășește fără dificultate....dar își realizează visul pentru care a trăit o viață. Am crezut ca mă pot număra printre persoanele care au o tărie de caracter mai puternică.....dar m-am înșelat. Am trăit o experiență unică ce mi-a descoperit o latură necunoscută mie. Mi-am descoperit o slăbiciune mai bine spus. Nu mă înțeleg...nu-mi dau seama cum de pot avea asemenea trăiri sufletești și cum de nu am putut să le exprim în vreun fel până acum. Mi-am descoperit o sensibilitate sufletească despre care nu știam nimic, mi-am dat seama că am păstrat în adâncul sufletului meu o imensitate de sentimente ce nu și-au găsit calea de a ieși spre a fi expuse....spre a fi destăinuite cuiva....Mi-am dat seama că nu găsisem încă...corespondentul pentru a mă exterioriza....mi-am dat seama că acum, la vârsta pe care o am, pot trăi o iubire pe care nu o pot împărtăși nimănui....o iubire ascunsă, pentru o persoană necunoscută mie și ochilor mei. Nu-mi imaginam că se poate așa ceva! Să iubești pe cineva fără să-l cunoști, să iubești vocea lui, cuvintele pe care ți le spune, modul în care se exprimă, felul în care gândește...și cu adevărat să nu-l cunoști, să simți cum sufletele noastre rezonează pe aceeași frecvență și lungime de undă...și cu adevărat să nu-l cunoști! Am vânturat cenușa și am reușit să ajung la scânteia care a aprins o flacără în sufletele noastre. O flacără care va încălzi pe cine...? Dacă nu există ființa care să aibă nevoie de această căldură, cu adevărat, flacăra ne va mistui pe noi. E bine? E rău? Ne face să trăim la maxim existența acestei iubiri, ne face să simțim că existăm și că ceea ce ni se întâmplă e ceva real...are un sens și un rost în lume...e ceva deasupra banalului și comunului. Am reușit să răscolesc, să-i stârnesc prin modul de exprimare, sensibilități, sentimente, emoții pe care le credea dispărute, îngropate de multă, multă vreme. Partea bună e ca nu este o ființă care să pună preț pe convenționalisme, prejudecăți, mentalități de drept comun. A fost, este și probabil va rămâne un nonconformist care crede cu tărie în supremația sufletului și a spiritului. Crede în tinerețea și puterea sufletului și a spiritului, în dragostea înălțătoare și dezinteresată. Este un singuratic, ar spune chiar că s-a îndrăgostit de această solitudine, și foarte rar admite pe cineva în habitatul existenței sale. Dar își dorește o ființă – dacă nu vrea de bună voie, mijloacele nu contează – să îl deschidă vieții așa cum este ea. Dacă îi va cere permisiunea, nu o va primi, dar îi va fi recunoscător dacă va reuși. Și eu am reușit să fac acest lucru...să-i inund cu afecțiunea mea, habitatul existenței sale...un loc unde cu foarte mare greutate am pătruns. În permanență mă loveam de un bloc de gheață ce cu greu am reușit să-l sparg... puțin câte puțin...și tot mai simt o mică barieră ce ne desparte și pe care n-o pot depăși. ,,Ai topit gheața, dar acum te paște pericolul inundațiilor!!! Dacă am să te inund cu atenția și afecțiunea mea??? Știi să înoți? Sau mai bine...să zbori?’’. Sunt vorbele lui...sunt vorbe spuse din suflet...sunt imaginea unei imense întinderi de apă pe suprafața căreia plutesc....și se chinuiesc să supraviețuiască două inimi rătăcite...două inimi ce vor să se găsească...dar nu reușesc....nu se pot apropia, nu se pot vedea, nu se pot cunoaște... sunt cuvintele ce iți umplu sufletul de bucurie când le auzi spunându-le unei persoane pe care n-o cunoaște, nu a văzut-o niciodată. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate