E o potecă lungă.
Sângele mi se scurge încet
Pe sub haina groasă de in.
Ana s-a oprit.
Sacul din spate e din ce în ce
mai greu.
Ana îmi cere apă.
Copacul acesta, fără frunze și crengi
E ca o baracă, infectă, plină de evrei muribunzi
și păduchi mari și roșii.
La umbra lui,
Arunc sacul greu.
O țeastă însângerată, bărboasă se rostogolește
În nămol.
O apuc cu grijă de părul lung
Și șterg cu dosul mânecii
Sângele, aproape închegat.
Îl privesc cu resemnare pe Cosmin
Înainte de a-i băga căpățâna în sac.
El m-a mușcat așa de tare, până la sânge.
Ana privește cu spaimă la ciorile ce ne pândesc,
Cu ciocurile roșii, de pe marginea drumului.
„Tatii?! De ce au murit toți oamenii demult?!”