În toate autobuzele normale toți oamenii plâng.
În autobuzul meu,
Toți oamenii plâng și cos la
Mașini de cusut „Ileana”.
Eu m-am urcat, chiar acum,
În autobuzul meu.
Între picioare țin o pungă de plastic.
Plină cu nenumărate murături.
Multe murături,
126 (o sută douzeci și șase) de murături.
Printre mașinile de cusut și
Driblând cu grație lacrimile oamenilor,
Trece, în pas funebru,
Gigi.
Gigi cântă cu 2 (două) mâini la o vioară,
Iar cu celelalte 2 (două) mâini la o flașnetă ponosită.
Trezită de zgomotul flașnetei
O murătură/roșie scoate
Capul din șacoșă
Și mă întreabă răgușit,
Cu glas de roșie strivită de
Șenilele unui tanc stalinist
„Mai avem mult până în rai?!”