am deschis fereastra ca să mai auzim și noi
picăturile de ploaie ca niște gloanțe apoase
pe capotele mașinilor

un măturător trage o jumică la măsea
și apoi își scuipă mulțumit în palmele alea
râncede

simțim că bezna ne pune
peceți de smoală pe guri și că nu putem
pur și simplu nu putem
face nimic decât să frecăm menta sudorând pe scaune

la noi în apartament curg în chiuvetă fire de apă
ca-n filmele macabre
ca balele din gura unui alien
și m-aștept să aud dintr-un moent în altul un
zăngănit de lanțuri pe gresia nemăturată
rece și albă

în noaptea asta mă simt georg trakl
-știi că va începe un maraton al schizofreniei-
al naibii de singur deși genunchii noștri
se ating se lovesc
ca două săbii sub masă

dar totuși ne ignorăm ca doi străini muți
gata să-și înfigă în orice clipă
unul celuilalt un cuțit spiralat în inimă

macabre mai sunt firele de apă
ce curg în chiuvetă

te chinui iubito nebuno să omori țânțarii
ce ne bâzăie ca pe niște negroizi distrofici cu un paloș
dacă-l pot numi așa
încropit din revista 22 și căldura infernală
care forează-n noi din spatele acestei
ferestre crăpate
- cu o muscă paralizată între geamuri-
ne zăvorăște într-un film interbelic
în care ne mișcăm nebunește
despuiați de ritm cu 1 mil de gesturi stupide/ sec

subit îți înmoi degetul într-o picătură de ploaie
și-mi trasezi o mască imaginară pe chip
apoi ciocnim două pahare cu sifon
- dintr-un apartament se aude pink floyd-
și ne tolănim pe gresie
galvanizați de-o lehamite nebănuită