As dori ca dragostea noastrá sá nu cunoascá granitele
sufletului omenesc, ca noaptea gândurilor sá alunece
pe lângá ea... Cuvinte simple si inocente as vrea sá o
descrie, adunate de printre astrii singuratici în mari
pustii de lacrimi, împrástiate în nisipurile galbene
ale vesniciei.Corabia pe care vom pluti, printre
banchizele albe ale durerilor ce tintuiesc lumea, o
vom sabota coborând în abisurile timpului, párásind un
pámânt vechi si negru de suferinte, ascunzându-ne în
páduri submarine de anemone si corali, neatinse de
priviri muritoare... Acolo e un Univers, e al nostru,
e inima aceasta ce tresare în asfintitul Lunii,
împrástiind culoare albastrá deasupra luminosilor ochi
ai tái.
Am gásit ochii iubitei mele oglinditi în interiorul
unei lacrimi ce curge pe obraz fárá a sti de unde vine
si unde va poposi... Ar fi pácat sá nu plângem când
atâtea lucruri dor ca ploile reci ale unei toamne
târzii, când iubesti pe cineva, asa cum te iubesc eu
pe tine, dulcele meu vis. Oamenii fârá de dragoste si
dragoste fárá ei nu vor exista în valurile spatiului
nemiscat de astri, cáci ei sunt una si cum ai putea
despica recele de cald, lumina de întuneric, crinii
albi de ochii iubitului meu...As vrea sá nu fi existat
poeti, ci tot ce a fost scris si plâns în cuvinte
desprinse din aripi de îngeri, sá ti le fi
dedicat.Linistea noptii în care te astept, e valul
care acoperá suferintele nerostite. Rânduri
nesfârsite, silabisite de-o eternitate, poate fárá
sens.As vrea sá-ti dáruiesc muzica astrelor, arborul
lor lin si tácut printre imposibilitátile posibile ale
relativitátii miscárilor siderale, printre adevárul
unui vis si minciuna realitátii spre absolutul
neatins...
Má stráduiesc sá te aflu printre vise, în mine însumi,
sá te regásesc, pentru a te convinge cá totul este o
imensá gresealá, eu nu sunt ceea ce par a fi.Sunt doar
rodul unei creaturi fárá moarte, în mâinile cáreia am
devenit celebru.
Sunt cel ce moare de fiecare datá, pentru a renaste la
un semn divin.Sunt cel care, prin perindári celeste,
încercá sá obtiná un strop de întelepciune si sá-l
închine primei raze de luminá ce îi mângâie blând
obrazul.Sunt, poate, acel ghemotoc de viatá, blestemat
de forte eterne, rostogolindu-se zbuciumat prin
falsele regiuni ale suferintei, iubirii si
pierderii...Sunt acel fiu al cerului, care, prin
încercari fárá numár, împlineste voia creatorului
unic; cu toate acestea sunt doar o scânteie scápatá
din soarele párinte, fárá umbrá , fárá identitate.Sunt
doar un om. Si îmi este suficient. Pentru a suporta
calvarul, pentru a gási în sfârsit linistea, pacea în
bratele calde ale iubitei...
Rugãciunea mea este ca toti ca sã aibã norocul de a
trãi o dragoste, o dragoste care te binecuvânteazã pe
veci. Dacã rugãciunea mea va fi auzitã, nimeni nu va
mai simti niciodatã vinovãtie sau r