A nu te duce cu vorba, intrand în caderile visului, plangand pe umarul sortii, ridicand stelele din praf si încercand a le pune la locul
lor, scotand întunericul din lumina si tristetea din ochii copiilor... A te tine drept si a nu te duce de-a berbeleacul pe povarnisurile
veacului, a-ti lua sufletul la bataie ca sa urce, a vedea negrul ca pe un prilej de bucurie, a cauta doar ce exista... A îndura cu stoicism
bucuria imobila a lumii, zambetul fara suport al oamenilor, fata lor de piramida,ochii încremeniti în necautarea ce le asigura somnul,
faptele ce la sunt grele medalii de mizerie... A te suporta...
Aceasta este...