Dincolo de ușă m-așteaptă
Mașina cu mecanism de cuarț,
Primar, ancestral și inconștient colectiv.
Sunt social pe străzile astea,
Unde carnea viermuiește sordid,
Panglici cu margini de sticlă
Mă-nsângerează dirijându-mi mersul.
Câtă iarbă și câtă frunză falsă în jur!
Trec peste muguri vii aruncați in noroi,
Cu pași cibernetici de secunde virtuale...
Mă-ntorc, mă-ntorc,
Ca un melc în cochilia sa,
Răsucind realitatea cu susul in jos,
Până cand in cochilia mea sunt eu:
Asocial, evazionist, Prometeu,
Sustras mecanismului de cuarÈ›,
Făcand din curcubeu- Dumnezeu!