Draga mea,

Cred ca mi-am pierdut dreptul de a te numi astfel, exista insa situatii in care simti ca nimeni nu-ti mai poate interzice nimic. E vorba de situatiile in care nici chiar tu insuti nu ai cum sa-ti mai interzici ceva.
Si-apoi, iubirea noastra - acum parca vad mai limpede ca oricand, din pacate insa prea tarziu - a fost frumoasa, prea frumoasa pentru a nu mai ramane din ea nici macar acest drept, ultim.
Sunt constient ca in asemenea momente, o "ultima farama de pudoare", de "elementara loialitate" ar trebui sa ne oblige, pentru a cruta, paradoxal, sau ameliora suferintele celui drag, sa-i declaram, dispretuitor si cinic, ca de fapt totul n-a fost decat o jalnica mascarada, al carei personaj comic si ridicol a fost el, sau ea,dupa caz, ca de fapt nu am iubito niciodata, ca a fost victima perpetuua a unui test oarecare, sau a unei meschine porniri de razbunare pe toti reprezentantii sexului respectiv!
Asta pentru a starni mania si ura si furia in masura sa-l determine, sa-l ajue sa te uite cat mai repede si cat mai total!
Eu sunt las insa, si in aceasta ultima clipa a noastra nu am taria de a ma abandona totalului tau dispret, daca un dispret mai total decat cel pe care oricum il merit poate sa nu existe! Sau poate mi-e teama doar ca acestuia sa nu i se adauge si ura. Caci ura ta n-o merit. Desi onest ar fi fost sa ti-o infuzez pe orice cai si pe aceasta! Ar trebui sa fie dobanda pe care benevol sa mi-o autoconfer, ca o pedeapsa suplimentara la osanda pe care singur, intr-un moment de slabiciune,mi-am atras-o pentru tot restul vietii. Nu ma tanguiesc, stiu ca iertare nu mai exista, si nu poate sa existe. Chiar daca tu, printr-un miracol, ai fi dispusa sa mi-o acorzi, eu inteleg sa mi-o refuz pana la capat, ca unul ce a dat cu piciorul in toate minunatiile acestei lumi. E bine sa ne mai pedepsim si singuri, atunci cand oamenii uita sa o faca.
Singurul egoism pe care mi-l refuz este acela de a incerca sa te conving ca, cu toate acestea, draga mea, TE-AM IUBIT!, si te iubesc inca mult, daca acest lucru e posibil, si acum, si ma intreb, patetic, si ai avea toate motivele sa crezi ca fals, daca voi inceta vreodata sa te iubesc si sa te uit ... Stiu ca va fi ingrozitor sa ma impac cu gandul ca toata aceasta dragoste va trebui sa se mistuie singura in sine, caci NU MAI AM DREPTUL LA TINE! Fiindca, iarta-ma daca ma repet, ar fi prea simplu, prea inuman, sa nu platim niciodata, in nici un fel pentru slabiciunile noastre, fie ele si de-o clipa. Unde, cand si cum am mai putea delimita atunci uratul de frumos, puritatea de mocirla, candoarea de cinism?! daca totul ar fi uniformizat si asimilat pojghitei de aur care o imbraca?!
Firesc ar fi sa-ti dau o explicatie. Oexplicatie a explicatiei! Odios mi se pare - si prn asta nu vreau sa ma dezvinovatesc, in asemenea cazuridezvinovatirile nu-si au locul - ca nu o gasesc nici macar reala si autentica. Si cu toate acestea sunt unicul vinovat!...
Adio, draga mea, si crede-ma ca te-am iubit cu toata dragostea de care pot fi in stare eu! Cu o disperare a dragostei! Poate ca tocmai aici ar trebui cautate, aberant si incredibil, radacinile acestui paradox. Caci n-am fost niciodata multumit de mine, de complicatiile pe care le vedeam si descopeream pretutindeni ... Dar cum, oare, oricat as fi dorit-o, as fi putut sa scap vreodata de mine?! Cum putem scapa de noi?! Daca da, eu am avut ghinionul fatal de a nu o descoperi si de a nu o banui niciodata. Sau sa fie tocmai asta?! ...
Fii fericita, iubita mea, uita-ma, si fiind convinsa ca am platit neaparat pentru tot!
Cel Care n-a fost in stare sa ramana al tau,
Madalin.