Hai să murim altdată... Si nu, hai să păsim in vesnicie... Asa iti soptisem atunci, in acea raspantie dintre spatiu si timp... Erai rănit, in plină valtoare, ce puteam face?
Am lăsat ursuletul de plus, langa soba fierbinte, si-am coborat in beciul acela, vechi tunel pe sub vechea cetate a Tomisului... Am coborat copilă chemată de soaptele unui trecut viitor...Alt timp, altă poveste...Maini intinse printre gratii de fier...imagini in alb si negru... "Caută cheia, spuneai tu a rugă -soaptă aflat printre acei multi nefericiti... Aveam in maini o carte, carte rosie...si nu stiam unde poate fi acea cheie despre care vorbeai... Ti-era sete... si atunci, in căusul palmelor mele - am inceput a plange, apă vie durere-milă-iertare..
Cartea rosie căzută pe jos in sunet metalic s-a transformat intr-o cheie... Vuia de sus viitorul...undeva inspre mare licarea o lumină... Te-am sprijinit, te-am tarat aproape pana la limanul luminii... erai liber... Pana la acel orizont puteam merge eu, nu aveam voie sa intru in altă poveste..mă astepta ursuletul de plus... o multime de necunoscuti te-au purtat mai departe..din ce in ce mai departe... Si pamantul ca un cal nărăvas a inceput să danseze... Temnita prin care mă rătăcisem s-a spulberat... copilălăreste, sărind din treaptă in treaptă am revenit langă ursuletul meu galben de plus...
As fi putut sa-i salvez pe toti acei intemnitati... n-am facut-o... Stiam că tu trebuia sv povestesti lumii viitoare trecutul...Beat de lumină, de prezent...ai uitat, treci pe langă mine nepăsător..nici nu stii cine sunt...
De tine si de uitare nu te mai pot salva...
Oricum n-am avut decat o pereche de aripi...
Nu te-ai intrebat de ce zborul tău are mereu două perechi de aripi?
Hai să murim altădată...
Poate pană atunci vei afla cine sunt, cine esti....


Vis din copilărie, pe starda Muzeelor nr. 1, vis dintr-un viitor trecut, ruinele de sub oras...