între două clipiri mai curgeam câte un cerc
cu glezne pustii
acostam la țărmul realității
aveam intotdeauna nordul înainte
și măinile impletite ad-hoc într-o stare de bine
miroseam a departe și a tu
tu priveai imbrăcat în nimic
pe un colț de poveste
și eu iți spuneam că nu plec nicăieri
doar mă mut într-un alt vis
să nu mai aud cum ruginesc gândurile
de-atâta toamnă

și
poate ar fi trebuit să mă taci
nu să mă muști de călcâiul iubirii
reîntregindu-mă
aici și acum