agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-07-01 | |
M-am născut în lume și voi muri în lume. Lumea pare tot ceea ce voi avea. Civilizația, intențiile, dorințele sunt ale mele sau ale lumii? Lumea e cea care respiră oferindu-ne și nouă respirația; în fapt, nu putem exista decât în interiorul ei. Totul e lume. Universul e populat cu o lume a lui, pământul e populat până la refuz. Nu pot fugi, nu voi fugi de ceea ce se cheamă “lume”. Ea va veni mereu după mine, e însuși corpul meu, care e parte din ea reprezentând-o, reconstruind-o de la capăt, din nou și din nou.
Care-i atunci rostul vieții mele în lume? Întrebarea e perimată prin însăși tocirea să filozofică repetată. Dar sensul persistă; nimeni nu caută să găsească răspuns , știe că nu-l va afla , dar forța întrebării, asemeni mirajului Fetei Morgana, întrezărește lasciv veșnicul nerăspuns posibil.Ce rost mai pot avea întrebările fără răspuns? Cei care le pun vor să ne pară mai inteligenți? Mulți filozofi le-au pus; s-au gândit că poate vreodată cineva le va da răspunsul; sau pur și simplu nu s-au gândit la nimic. Rolul lor era acela de a formula întrebări despre lume. Ce sunt, ce caut, rolul meu cât cântărește? Mă simt ca un Iona modern prins în gura unui rechin multiplicat la nesfârșit, al cărui scop nici nu mai are rost să fie căutat. Veșnicele întrebări se suprapun unele peste altele, alcătuind mormane de întrebări fără sens. Nici una nu-și va găsi răspuns în cealaltă deoarece pentru majoritatea acesta nu există. Un sentiment mă iscodește: lumea ca o floare deschisă mi se întinde la picioare puberă, misterioasă, înspăimântătoare, și eu gândesc că îmi voi pune mii de noi întrebări și voi afla răspunsul la alte câteva mii; în fapt mă găsesc singură cu lumea din mine cu întrebările și neliniștile mele și cred că înțeleg că niciodată nu voi mai căuta răspunsuri și întrebări care să le declanșeze, că voi aștepta doar momentul, și sigur va veni , când toate acestea nu își vor mai vedea rostul.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate