Era ora sapte dimineata si era decembrie.Niciodata nu am crezut ca vreun citat imi va aparea in minte o data cu aparitia une imagini sau a unui sentiment.Ningea.Atat de linistit si de incet de parca Cineva se jucase cu timpul si aruncase dimensiunea mea si a noastra la intamplare prin mii de univesuri paralele.
nici o fiinta nu tulbura peisajul ,nici o umbra sau urma in zapada .Imi era frica sa pasesc ca nu cumva sa savarsesc un sacrilegiu.Si era din nou liniste.Deodata un tipat sau un raget umplu intreg teritoriu de un sentiment de goaza.Si se auzea la intervale destul de regulate.Simteam cum imi tremurau genuchii si totusi ningea in continuare.Mergem si pasii imi erau urmariti de tipatul necunoscut.Am indraznit sa ridic ochii.Ningea in ochii mei, in sufletul meu,iar tipatul provenea de la un cos de gunoi care se misca in bataie vantului.
Atuci m-ai prins,ai venit in spatele meu si mi-ai acoperit fata cu mainile calde-probabil de abia scoase din buzunare-si mi-ai sarutat bzele uscate si mi-ai soptit vesel cu adaugiri personale:te uita cum ninge decembre/Prin mine iubito priveste.
si ningea de nicairi...