cum își afumă iubiții cu un bocet de dragoste




nu există nici un acolo, acolo, li se spune copiilor
la lecția despre cyberspațiu biotopul nostru ambiental
e plin de voci care consolează servicii vocale de mesagerie
mentală noii archaeoptericși au meniu fix pentru săraci
ei trăiesc fagocitând narcoza noastră post-tehnologică
nimeni nu plânge și colții de fildeș cu care jalea mușcă
dintr-un obraz bine uns costă bani o grămadă,
acolo, unde nu există nici un acolo




angoasa ne vopsește chipul în smoală
vorbim mult cu o voce care nu e voce dar care ne perpetuează
planctonul desprins de crivăț din stânca sinelui,
trash digital



strâns înlănțuiți ne-am cocoțat noi doi pe un bolovan răsărit
din strânsura Dunării la Hârșova
în jurul nostru apa se înnegrește ca o țigancă ce-și afumă iubiții
cu un bocet de dragoste
nimeni nu plânge.
tristetea este un soft moale




după un timp
piatra s-a preschimbat în axă iar tu deveneai proiecția mea
tele-kinetică, deschizând ușor ușa de la intrare doar
cât să se audă cum ne intră numele în putrefacție.



nici eu nu mai revin la ego după ce am deplasat universul
de partea cealaltă a imagismului imersiv
tânjind după mine încă,
miez de paradigma a egofiliei



stau împietrită în calea fluviului romantic
te port în mine ca pe un icon demiurgic,
totul și nimic e în noi cu greutate.
nimeni nu plânge,
tristetea este un soft moale





nu există nici un acolo, acolo,
îmi strigă o voce care nu e voce
de pe un bolovan ce nu leagă mal de mal.
timpul curge pe sub o țigancă ce își afumă iubiții cu un scâncet de jale




***
Blog Angela Furtuna