Greșit a înțelege
cuvintele ce-mi presară urmele!
E atât de puțină sensibilitate în ele,
încât
o impresie, două,
sau nouă,
ar mistui orice resursă din adevărul lor.

Iar dacă tot plouă
întru a stinge apele intimidate de vânt
și de propria noastră viată,
din propriile-mi simțuri
ce te cer
inconștiente conștient
în ceea ce sunt,
mă bucur -chiar trist-
când pierzi ultimul tren al acestei din urmă zi...

Dezolat ți-e destinul, îmi spun-
conștientă fiind
că-n inconștient
timizii din noi te văd și ei,
inconștienți de ceea ce-și sunt,
când
-chiar trist-
și tu iți vei râde-ntr-un gând
presărat ca un cuvânt
pe o urmă de ploaie și vânt,
ca și vorbele insensibile ce-ți vând
într-o gară -
singura conștientă o zi!