Copilul meu

Copilul meu,
Ajută-mă să îl găsesc pe Dumnezeu!

Îmi vine greu
În fiece duminică să merg
Într-o biserică, și lacrima să-i șterg
De pe-o icoană, sărutându-i mâna:
Atât de chinuit și de absent
Îmi pare El, că parcă nici nu este,
Și mă-ndoiesc de El, ca de-o poveste

Și tatăl tău rămâne-n lume singur,
Atât de singur, și-s atâția răi,
Ce dau în tații fără Dumnezeu,

că-mi este greu
de tot,
copilul meu!

Aș vrea acum a te ruga pe tine,
copilul meu, ce știi ce este bine,
când vin la tine să îți cer iertare,
duminica, s-aprind o lumânare
într-o biserică sărmană la purtare,

când îmi slăbește firava credință,
să mă iei tu de mână și de ființă,

să mergi cu mine, să mă duci curat
la Dumnezeul cel adevărat!

și împreună când vom fi intrat
în Casa Lui, să-i spui că l-am pierdut,
că Tatăl meu din ceruri este mut,
că Tatăl meu din ceruri este orb,
că Tatăl meu din ceruri este surd...

Că eu nu pot nici la al meu copil,
Să dau un loc de muncă mai umil,
Că eu nu pot nici casă să-i plătesc,
impozitul pentru un loc lumesc,
de n-am un loc de munca pământesc
în care pe simbrie să slujesc...

Și dacă Domnul cel din cer ne vrea
Atunci din stradă Domnul ne va lua,
la El, in cer, ca să ne dea povețe
și binele din lume să ne-nvețe...

Copilul meu,
îmi e atât de greu,
ajută-mă să îl găsesc pe Dumnezeu!