Împărțit la doi
totul pare suficient
și noaptea cade rezonabil peste noi.
cu eleganță te desprinzi
si mîngîi cumva un ficus dar nu e deajuns.
eu n-am fost lîngă tine cînd zîmbeai
dar știu colțul camerei în care ai plîns,
am trecut pe-acolo, voiam parcă să-ți spun ceva,
nu mai contează, m-am urcat apoi în tramvai,
și tu nu te țineai de bară ci de haina mea.
bineînțeles că m-am uitat la tine
și tu aveai vaga idee că avem ceva în comun.
mîine ți-aș propune să mergem în Grădina Botanică,
sunt multe plante zgribulite acolo
dar noi o să vizităm un gorun.

e o iluzie că totul se-mparte la doi,
se-mparte la zero si-atunci suntem unul,
am fost mereu așa, n-am avut nimic, am fost goi.

dacă tu crezi că asta e o întîmplare,
că tot ce-i aici e poezie,
o să culegi o plantă din Grădina Botanică,
restul îmi rămîne mie.