agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-01-31 | |
NOAPTEA ÎNTÂI, ZIUA A DOUA, ZIUA A TREIA
Iubita mea, colindătoarea mea - mă petreceam, iubita mea, în unde-mi, Prin seri de alabastru mă pătrunde-mi, în ninse porți, în nunțile de nea - amurgul amurgea, o nouă zi se preschimba în dangăte de clopot, albaștrii-i cai se avântau în ropot la nunți încălecate pe o șa - Departe sau aproape, spune-mi cine a mai plecat sau a venit din mine ? e noaptea un covor de rouă grea - Atinge-mă sfios cu mâna ta, Îmbracă-mă-n cămașa ta de cumpeni - Fântânile se varsă-n scalda ta, Și ești aici, pulsând în mâna mea, Ca o oglindă clară în fântâne, Un murmur de izvoare cătând stâne, Logodnică, iubită, cine va... * * * M-am jucat în țipirig, Cu pădurea de chibrit, Dar chibritele nu ard, Nici la Orlea, nici la Șard - ( nici Andersen chibritul nu știa cărei femei să-l dea să îl aprindă ) Povestea rezemată de o grindă S-a aninat în ramuri de o stea - Coboară, o gutuie într-o tindă, Coboară, clipocind în mintea mea, O picătură către necuprindeni, De undeva venind, spre undeva... * * * Amiezi de dor, cristale ale zilei, încercănate-n freamătul pupilei, se legănau în camerele moi - Printre țânțari, simțeam pereții goi, palpând în timp în zidurile milei - Căutam un ac în umedul ocean, strivit de ancestralele-i nisipuri, zburam cu mâinile în anotimpuri, cu gândurile fremătând în lan, cu pâinea mirosind a porțelan din Răsărit, în searbedele mituri - Trăit-am cât strămoșii lui Baal Cu zâmbetul în ochi în loc de pușcă, Purtând un leopard care nu mușcă în carul mic - și apa era val, În fiece minut mă botezam, În apă, colindam. * * * Caii dorm pe coamă, nechezând tăcut din copite - Nori sunt - ce fantasme frumoase Au văzut într-o seară de vară fluierele vrăbiilor; Paznicul spune: Dormiți, Dormiți, oameni buni! - Numai florile nu v-au mințit niciodată, Numai arborii nu v-au mințit niciodată, Numai iarba !... Ce recompensă au cerut să nu mintă ? E complicată viața! Spunea un zeu Cu toiag, rătăcit în adevăruri Ca într-un labirint din care pândeau trandafirii ! Și florile vă mint, neutilizați-le cu sfială ! Dormiți, oameni buni, în cer Și pe pământ ! spunea Iov fiului său Teodosie - Dormiți ! ( până când visele vi se vor aprinde... ) * * * Unu, doi, trei ! Și mai departe nu vă spun, Vă las să deduceți Cuvântul care urmează ! * * * Ei bine, au adus cerul la sfat Dar cerul se eschiva Era când soare, când ploaie - Au adus atunci semnele la sfat: Vrăbiuțele, guguștiucii, libelulele, gâștele, curcanii, Glasul cocoșului - care El însuși putea fi roșu ! Furnicile, trecătorii, trecătoarele sau trecătorile ! Era greu să te orientezi în limbile de cauciuc, În foșnetul brazilor, în culorile semenilor, în numerele auto, Adevărul era în conștiința persoanelor moarte și vii, doar - dar merita - și cei judecați și judecătorii greșeau, greșeau cu milă și se întrebau: Mergem mai departe ? Frumos joc, mergem mai departe! Ce căutau? Asta nu mai știau Era frumos jocul, îi ierta pe toți Și nu ierta pe nimeni. * * * Atunci se întâmplau în vis Coșmaruri de evenimente inventate Și frumos era că se repetau ca limbile ornicului care își repetă orele - La alte intervale de timp - Și totuși, nu există - pentru că nu s-au putut compara - Două clipe identice. Există, totuși, iubirea Neidentică Sigură, Renăscând veșnic, din EL și EA, Neidentici, Pereche. * * * Unu, doi, trei ( în gând, pentru mașina umanilor de citit gândurile ) Poezia există ( codificată pe muzică ) Nu pentru că se scrie ( este citită dinainte, odată cu gândurile ) Ci prin faptul că mai circulă Liber în natură - Unu, doi, trei Există apa - Supuneți-vi-o ! Unu, doi, trei, Există iubirea, Supuneți-i-vă ! Unu, doi, trei, Există pietre Lăsați-i să le arunce în voi ( o bătaie cu flori ) Și aruncați în Ei cu bulgări uscați de pâine ! Unu, doi, trei, patru Există cerul Încercați să-l supuneți - Aici va trebui să știți foarte multe Despre voi înșivă Veți avea de descoperit continente Latente În pământul strămoșilor Atunci, și nici atunci Dar merită Turnul Babel a fost distrus nu de Dumnezeu - Pe ce te bazezi ? Ci de Eu-uri, Încercând, mohorât Să revendice Eu-ul ! * * * Continuă, Eu, versul meu, transformă-l mereu și fă-l să circule liber În Natură ! Cum licăresc frunzele de plop În ochii copilului nostru, iubito, Crescut viu, Născut mort. * * * Îți scriu, iuba, de departe Nu din gură, ci din carte, Că-mi ești dragă și o parte: Să-mi oprești cele lumești, Timpul și cu stelele, Gura și cu mâinile, Trupul tău ca pâinile, Ochii ca măslinele, Să nu fure ielele Gândurile, gândurile, Eu Trimite-ți-voi mereu Mugur de lumină, Ursuleț de tină, Focul de odină, Dragoste deplină, Până când Vom ajunge-n crâng Noaptea la comând, Să ne vadă apele Mângâind aproapele, Să ne lingă luna Cu argint cununa, Să ne pună ielele Jucăuș, inelele, Draga mea iubită Vino, te mărită, Peste nori și clipă - Eu sunt dorul tău Și îți scriu cu seu De la perigeu. * * * E liniște? Haideți să o ascultăm. * * * Cine sunt Ei ? Ei dau forme norilor. * * * Cine sunt Eu ? Eu ascult. * * * Cine ești Tu? Cine va... * * * Să mergem. Draga mea cu ochi ca mura Și cu cântec ca arsura Hai, Întinde-mi gura ! Ce să pați ? Ce păcat ? Pe tărâmul neumblat Păsările au zburat, Cerul este scăpătat, Au pornit acum de-a lat Să-l lipească pe-Ararat! Nie, Vie, Lie, Pic, Te-am iubit într-un ibric, Înger alb de borangic ! Vino, Năzdrăvan pitic ! Să te țoc Pe buric ! Nie, nie, nie, Eu sunt mic! Fă-mă mare, Firfiric, Dorule din alambic! Să-mi țoc mândra Pe-un butic! * * * Cine ești Tu? Eu sunt Tu Tu sunt Eu. * * * Și la mijloc Dumnezeu, Ecumenice ateu. * * * Cântă-mi, dragoste, Mereu. * * * Nu poartă în raniță bastonul de mareșal Bărbatul care nu a cucerit niciodată o femeie, Pe viață, Și nu o cere de nevastă în fiecare an. * * * Și așa vin drepte clopote în tumbe, Viața doarme-n șopot, vesele-amintiri, Urcă dinspre mâine ropot de psaltiri Și coboară dealul turmele de umbre - Vezi, părinte, vara asta ca o pâine Împărțită-n două: astăzi, ieri și mâine Niciodată n-a fost parcă mai frumoasă, Vinul mai cucernic, dragostea mai grasă, Ouăle mai blânde, visele mai lungi - Am pus mirodenii proaspete în pungi, Am sărit și gardul către țara noastră, Niciodată noaptea n-a fost mai albastră, Niciodată pruncii nu au fost nătângi. Urcă-te, părinte, luna să ne-o stingi, Este o zi nouă, rătăcită-n glastră, Pune clopotarul să ne-o cânte lung - Versurile tale, izvorând cu viață, Pentru-o dimineață, încă ne ajung. Acolo unde-i umbra ta, Acolo este viața mea. * * * Florin, File din poveste Care poartă 7 veste - Ce mănâncă 7 pâini Din gură de la români - Ce aduce ploaia Din plisc de la gheonoaia - Care bate-n table 7 babe oable - Ce poftea iaurt cu sana De i se crucea mireana - Care taie trandafiri De la 7 monastiri Unde ești, unde nu ești Frecții să ne povestești? Florin, ban de castravete Și sămânță de juvete! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate