Ruga îngerului căzut


Rupeți-vă frunzele de pe mâini
și lăsați-le să cadă în morminte.

Nu vor răsări din ele nici flori,
nici cruci, nici altare sfințite.

Lăsați-le să zboare
în plutiri nesfârșite…

Nu, nu vă opriți! Rupeți-vă frunzele
din carne, din oase,
din sânge, din toate…

Lăsați-le să plece prin ferestre deschise…
Veți rămâne ca mine, cu brațe lungi
de păsări măiestre.


Efemeridă


Mâinile noastre întinse prin gânduri
își caută eul prin ere eterne.
De ce le puneți liniștite pe piepturi
atunci când le afundați în adâncuri?...

Mie să-mi aruncați mâinile!

Dreapta, liberă-n mare să-noate
prin valurile lumii solare,
iar stânga s-o puneți numai la cap.
Ea știe să mângâie atât de blând,
că nici nu se aude când te atinge în gând.

Și sub palme să-mi puneți frunze.
Îmi vor ține umbră mâinilor mele.
Ele foșni-vor bătute de vânturi,
și-or scârțâi ruginite de stele.

Mâinile noastre în adâncuri păstrează
inima, -ntre palme fiindu-le pază.


Pași pe apă


De poți să iubești,
topește toți norii
cu suflet de aur
și-i dăltuie în pământ.

Adună toți munții
cu două aripi
și-i fă cer,
îi fă gând.

De poți să plutești,
caută-ți luntre cu pânze adânci
înfipte în zare.

Atunci ți-ar trebui
degete de argint împletite-n frânghii
înnodate de soare
și o deșertăciune de gânduri pustii
aurite și rare.