deși
îți spuneam dragostea este un fel de plumb topit în oase
obezile ei atîrnă mult mai greu
decît pleoapele morții în scorburile ochilor
ca un suflet de clopot răstignit între coaste ajungi să o simți
eu reverberam în cercurile concentrice ale timidității
tu făceai teatru clasa profesorului cu barbă

deși
îți spuneam dragostea îți ia mințile și le așează rînd pe rînd
pe lama scalpelului apoi te pune să îți fugărești amintirile
naiade naive năluci neliniștite
pînă cînd diminețile se prăbușesc tremurînde prin fiecare colț al casei
eu îmi fracturam degetele în roțile dințate ale orgoliilor
tu îți zugrăveai villa mon caprice în faux toscan

deși
îți spuneam nu există aripi ca ale dragostei să te poarte mai sus
dincolo de visurile inconștientului icar dincolo
de lumi despre care nu îți va păsa niciodată
mistuitoare aripi tulburătoare flăcări despicate pe umeri
eu îți așteptam răspunsurile scrise pe muchiile ridicolului
tu amanetai colecția păpușilor barbie pentru satisfacția de a o cumpăra încă o dată