agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-02-15 | |
Poezia, este-nsemnul pitulat între străbuni,
Ce-a dat știință și putere celor ce-au fost găsiți buni. Semnu-astralilor ce viața apărau în lumi eterne, Și al celor care viață semănau în stele, Pe când lumea doar visase, nu călcase peste ele, A ei carne nu lăsase moartea morților eterne. În vechime era matca și-nfierarea celor sfinte, Sâmburii din care știința, răsări și-a dat ‘nainte. Căci pe-atunci, pân-a fi semne, erau vise și eresuri, De-asta ea, veni în lume, ca s-aducă înțelesuri. Din poeți născuți din oameni, apărut-au filosofii, Iubitori de-nțelepciune și deschizători de sensuri. Din poeți aleși de ceruri, apărut-au mesagerii Purtătorii celor sfinte, dătătorii de putere. Din ceilalți, venit-au valuri, fiecare cu-alte versuri, Unii, cioplitori în piatră, alții-n alte universuri. Mai întâi la vise drumul au dat liber pe pământ, În descântec așezat-au ce trebuia să fie gând. Mai apoi din poezie scuturi și-au făcut și nori, Spre-a putea s-ascundă ceea, ce-i făcea nemuritori. Fiindcă drumul printre oameni, chin le-a fost sfâșietor, Îi găsim pierduți prin lume, goi, flămânzi, uscați de dor. Pentru ei ce poartă taine, viața, darul uimitor, Este-o lunga suferință, veșnicii ce-nvăț să mor. Toată poezia lumii, este-o lume-n lumi de vis Ce cuprinde-n astă lume tot ce fi-va de cuprins, Șoapta vieții însăși este, dar schimbată spre-a fi scut Celor ce se trag din stele și pământ și-au pus în trup. Dacă v-au pierit poeții, fiți atenți mai mult la sensuri, Ei sunt însăși lumea care s-a pierdut neștiind, de versuri, Iară liniștea din ceruri, semn a fost mereu de moarte, Poezia-i sunet-viață, iară viața este-o carte. Doar atunci când tac poeții, însăși viața vrea să tacă Iar de tace însăși viața, moartea-n viață se arată Cuprinzând cu neființa-i orice matcă, Singură, iubirea, poate din nimic sunet sa facă. Poezia, este semnul meu prin lumea voastră, Poezia, este ruga voastră-n lumea noastră, Iar ruga niciodată nu se las-a fi uitată, Cum nici inima în lanțuri nu va mai putea să bată. Și-alte aripi își va face scuturându-se de moarte Din Lumina Lumii ca să bea-și va face parte. Poezia-i umbra zilei în născarea dimineții, Legătura dintre ființe și ființare… sunt poeții.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate