Trecea pe acolo goală, cheală, vopsită în mii de tonuri de gri pămîntiu,
purta un schelet metalic de rochie-clopot, nimic deasupra nimic dedesubt
lipăia cu prestanță în elegantele ei labe de scafandriță
cu ochii închiși își găsea drumul printre pietre și mărăcini
pășea ca pe un covor zburător de purpură ca pe un postament statuar pneumatic făcea cu mîna la fotografi
peste pleoapele-nchise avea desenați alți ochi închiși, cu gene mult mai prelungi
cînd obosea, făcea pluta pe spate în aer
se purta ca și cum ar fi fost plină pe dinăuntru de ascensoare
urcînd-coborînd ca potențiometrul Karma Coma remix Catalunia
dormea levitînd, învelită într-un năvod plin de cioburi
își sugea degetul cu un aer profesoral, savurîndu-și coșmarele
atunci radarele se umpleau de un soi de pastă onctuoasă plină de crabi mov într-o isterică nemișcare
ritmul improvizației se deregla, temele se contaminau una de alta și cădeau pe podea
ca niște sacoșe goale de rafie și nimeni nu mai avea chef să ia notă de faptul
vital că Tom Araya cîntă Ojos Negros acompaniindu-se la harfă
în răsfoirea ei nesfîrșită de pleoape închise totul trebuia să rămînă VIZUAL
deși survolul îi era asurzitor în muțenia lui obstinată
cînd am îndreptat arma spre ea, pe lunetă mi-a-ncremenit ultimul ei cadru
în sepia verde, rămînea același, oricum o-ntorceam
și vocea ei din amortizor din ficat
ca din difuzor
oh Doamne fă-l să nu spună „oh dacă ați ști ce mi-a șoptit la ureche”