Curioasă libertatea aceasta, a cuvântului. Am văzut că o listă de comentarii, aparent nevinovate la o mică epigramă (Despre -10) a atras furia unui editor care a închis lista de comentarii. De ce oare ? Mister. Se poate deschide o listă închisă ? Ba. Am văzut că niște exemplificări nevinovate de comentarii agresive la adresa modestei mele persoane iar au atras furia- și comentariile nu au mai apărut. De ce ? Iarăși mister.
Haideți să brodăm, astăzi, câteva idei asupra acestui fapt, sperând că nu vom supăra prea tare pe domnii editori- în așa fel încât să ne trimită la colț (pagina de autor) sau și mai rău, să ne interzică total.
Dăm dreptul unor oameni să se exprime. Dacă le dăm acest drept, avem niște obligații. Obligația noastră principală ar fi să dăm, într-adevăr, dreptul oamenilor să-și spună părerea. Chiar și atunci când lucrurile sunt neplăcute. Chiar și atunci când nu ne convin niște lucruri.
Am polemizat, zic eu, cordial cu niște colegi de site. N-am avut niciodată uri sau antipatii. Am ripostat acolo unde nu mi-a convenit. Cred că este un drept al nostru, al tuturor, să ripostăm acolo unde nu ne convine. De aici s-au iscat niște comentarii mai mult sau mai puțin dure. La primul comentariu publicat pe site- răspuns la alt comentariu- cam în același ton- mi s-a tăiat capul. -10. Sincer, trebuie să recunosc meritul editorilor și al dlui.Herinean că am putut publica pe acest site- chiar și în categoria "performantă", respectiv articole- în ciuda acestui punctaj defavorabil. Nu îmi doresc să devin editor. N-am nici timpul și, de ce să nu recunosc, nici apetitul pentru așa ceva. Nu mă pot însă resemna cu niște mici mizerii- făcute parcă pentru a-mi testa răbdarea. Poezele nevinovate trecute la rubrica atelier. Texte nevinovate de proză- la fel. Mici nimicuri, efectiv- dar care, la un moment dat, dor. Și dor mai ales atunci când nu ai o justificare din partea omulu icare ți le-a trimis acolo. Am acceptat cu toții regula jocului. Îi consider pe editori ca fiind superiorii mei pe acest site- persoane cu putere de decizie.Nu am nimic împotriva editorilor- atunci când aceștia își justifică deciziile. Fiind destul de puține texte trimise în pagina de autor sau la atelier zilnic nu cred că ar fi o mare problemă dacă ar exista o justificare, cât de mică. Din această chestiune ar avea de câștigat și sistemul- pentru că nu ar părea pur și simplu o chestiune de capriciu, de simpatii sau antipatii față de cineva- și respectivul autor care s-ar putea orienta vizavi de opera proprie. Arbitrariul și lipsa unor justificări nu aduc decât rău. Să presupunem că nu există timpul necesar pentru acestea.Atunci s-ar putea da măcar niște note-de la 0 la 5, de exemplu.
Sunt însă și autori orgolioși.Ei ar putea contesta decizia editorului de servici. Care ar fi soluția ? Soluția ar fi un fel de curte supremă la care autorul să apeleze în disperare de cauză. Decizia "curții" (2...3 editori) ar urma să fie definitivă.
O altă problemă "spinoasă" o constituie avansările. Sincer, mi-ar place și mie o astfel de avansare. Văd că se obișnuiește la zile festive, la onomastici, la alte sărbători. Nu este cazul meu. Ce-i drept n-am scris texte violent antisemite- cum ar fi "Dezamăgirea". Dar cine știe ? Și chiar, această "curte supremă" de editori nu ar putea fi însărcinată și cu astfel de "avansări" ?Așa, ca să nu mai existe invidii...chiar și colegiale...
Și așa am împăca și varza, și capra și lupul și am fi cu toții fericiți.