Orașul cu nume de bîlci inundat


Bărbați încruntați, cu coji de semințe pe buze,
nerași, pricăjiți, cu destinul lăsat
în turul pantalonilor decolorați,
și vechi, și largi,
femei măritate devreme mirosind a copiii lor mici
ies dimineața din blocuri
și se așază pe străzi
în niște locuri făcute special pentru ei.


acolo se opresc să îi înghită, hîrîind cu poftă,
autobuze încărcate cu praf și cu chipuri,
articulate ca niște acordeoane
la care vine să cînte imaginea acestui oraș.
apoi îi vomită pe toți pe un unic traseu
la poarta unor fabrici, unde încep să se tîrască
precum rîmele după gratii culisante.
aceasta e imaginea lor din visele de acum.
a trecut și revoluția, le-a trecut și viața!


se întorc acasă toți după încă o zi calculată la pensie,
mai siguri, mai veseli și mai patrioți.
se întorc la neveste și copii, se întorc să iubească,
se întorc să se certe și înjură la tot ce se vede,
la tot ce se simte.


un mare pian la marginea orașului, lîngă abator,
pe jumătate îngropat în ziare aduse de vînt
și o mulțime de cîini săturați așteaptă
străinii și soarta.


dar e frumoasă viața în cele care nu contează!


și cînd au pus afișele electorale
în orașul cu nume de bîlci inundat,
au lipit pe ziduri, din greșeală,
volanele din rochia doamnei Speranțe,
iar ea nu se mai poate smulge de acolo.
și bate tare vîntu-n Tîrgu-Jiu!…