Niște nepoetice versuri

În țara asta este numai moarte
și doar femei care mai nasc,


teama să nu mor de tînăr
mă dă pe drumul lor de caramel
și mă întind peste un trup
cum m-aș întinde peste timp.


îmi place unde nu intră lumina
să mai simt o viață
cu viața mea solară.


femeile, cînd țin în brațe,
stau ascunse după propriile forme,
altele mai plîng,
probabil au pierdut ceva demult,
dacă aveau…
și cele mai multe cred în fiecare an
că acela e bărbatul
ce le va măsura vremea.


dar România mea e cea mai bună muză,
aici am învățat întoarcerile-n sine
și fac plimbări de seară
să văd încă o dată socialul,
mă duc apoi să iubesc, să uit, să dorm,
dar niciodată înainte să-l pipăi.


am o vocație specială pentru realitate
și atîta noroi este pe mine,
încît sînt frumos în lumină,


aproape porc de aur
scurmînd omenirea…