1.( EA)



Sărută-mă pe-un ochi de lac
de-argint plouat din plâns de stele,
îmbracă-mă cu-n colț de cer,
s-ascunzi arsura gurii tale.
Strânge-mi un sân în mâna ta,
dezmiardă-l rar cu palma grea,
și-nfometarea cărnii mele
s-o potolești cu carnea ta.
Și spune-mi numele,
Și-l cântă!
Și părul lung, pe umeri goi,
Și coapse tari și buze moi,
Și sâni de piatră, ochi de jad,
Și zâmbet coborât din iad,
Îl cântă, descântă...
Și-l cântă mai iar,
Cu foc și cu patos, încet, tot mai rar;
Îl leagănă-n colțuri curate de gând,
Pe brațe de îngeri,
Pe versuri de vânt.
Coboară-mă-ncet,înapoi pe pământ.
Strânge-mă-n tine. Aproape... Mai strâns!
În ochiul de lac, sub colțul de cer
Statuia-femeie a plâns....




2.(EL)



Să te sărut ! mai mult nu aș vrea.
Sub stele, aici, la noi lângă lac.
Să-ți ardă pielea gura mea,
Cu-n colț de cer să mi-te-mbrac,
S-alint cu palma-mi sânul care
te doare-n mâna-mi de strânsoare,
Și carnea mea să potolească
A cărnii tale-nfometare.
Și numele-ți să-l cânt,
Să-l spun!
Pe umeri goi să-ți răsfir părul,
Sânu-ți rotund,coapse fierbinți,
Buzele dulci si fremătând
Să le descânt și tu să simți
Că îngeri leagăn ți-au făcut
Din brațul lor,
Din gându-mi mut.
Să stăm în cer mai sus, mai sus
Și să te țin în mine strâns,
Să-ți cânt, încânt, alint, descânt.
În ochi de lac, sub colț de cer
Statuia-bărbat a răspuns...




3.(EPILOG)



Dar ea-i tot rece, el tot mut
Și își zâmbesc privind pierdut.
Ce nebunie s-a-ntâmplat...?
Statui nebune... Ați visat...!