S-au dus vrăjmașii mei, sunt doar ruine.
Răsufletul le-a devenit uitare.
Doar Domnul ce din slava lui apare
Balanța Legii pe genunchi o ține.

El mântuie pe cel fără scăpare
Și-i dă un rost atât cât se cuvine.
Ascunde-mă de vămile străine,
De poarta morții fără alinare,

Ca să vestesc dreptatea ce-o să vină !
Cel ce-a stârnit surpările de vânt
Primește-n cer scârbavnică lumină.

Rostește, Doamne, ziditor cuvânt,
Sădește pomul vieții în grădină,
Să știe toți că nu-s decât pământ.



23 aug. 2004