o sută două sute trei sute
nu te uita pune mâna la ochi
patru sute cinci sute

întuneric în mine nicăieri
lumina se stinge pâlpâind pereți
coridoare spre cer închise
prăpăstii înguste prin noi
izvoare de plâns
încă puțin încă puțin
gata m-am
ascuns

liniște
parcă mai numără
e bine aici nici eu nu mă văd
nimeni

și frică
și sânge încet
și răni de pământ deschise
și umbre de mâini
și sunete moarte
și negru
și alb

rătăcesc de milenii
într-un joc nesfârșit de a fi
la răspântii cu iz de minotaur
unde viața e-n pauză de masă mese plural
atât de bine pierdut că
nimeni nu mă găsește
nici tu nici tu nici
măcar eu