Președintelui Academiei Române


Domnule Președinte al Academiei Române,
cu respectul cuvenit vă transcriu în continuare
cum se castrează grăsunii pentru a fi ținuți mai ușor.
se iau patru țăruși din esență lemnoasă la alegere,
pot să fie chiar de salcie, dar, atenție, aceștia
să nu se uite pe teren pentru că se prind
dacă locul este mustos...
țărușii se bat bine în cap cu maiu’ cel mare,
așezați în patru puncte care formează un dreptunghi,
acesta va fi lung cam cât este porcul fără cap
și lat – o țâră mai strâns decât este în spinare.
după ce a fost momit în prealabil cu boabe zdrăngănite
în căpeț,
se prinde vierul cu lațul. apoi se împiedică
și se întoarce pe spate, se transferă în interiorul
chirurgicalei instalații, legându-i-se strâns cu funie
fiecare picior de câte un țăruș.
dacă subiectul guițăie prea tare, peste posibilitățile
de acceptare
ale celor care-i violentează bărbăția, atunci, opțional,
i se poate lega și botul.
pe urmă, i se spală fuduliile cu atenție, cu apă caldă și cu săpun.
se șterg cu un prosop curat, dacă se poate.
următoarea etapă este sterilizarea prin turnare de băutură
tare. se ia în mână cuțitul cu lama dată prin flacără,
cu degetele mâinii libere se masează fudulia
ca și cum ai căuta-o la mărime, încercându-se astfel
să se aducă mai aproape, să se expună partea cu pretuberanta
zonă a plăcerii.


acest loc se crestează puțin, cam doi centimetri.
cu o mișcare de îngropare a degetelor se scoate fudulia
încât să alunece afară prin respectiva crestătură.
se prinde în pumn, cu venele lăsate
printre degete.
se lasă cuțitul din mână
și se răsucește captura
cu cel puțin trei rotații complete.
cu smuciri ușoare, cât mai delicate, se trag venele
spre lumea exterioară și se taie cât mai de jos.
se procedează identic cu fudulia vecină,
când aceasta există.
la sfârșit se toarnă din nou tărie peste goluri,
chiar și pe marginea lor. se dă în exces cu vaselină
de care se folosește pentru utilaje
să nu scârțâie...
de data asta, vaselina face să nu se infecteze locul
o dată cu scărpinatul provocat de mâncărimea
de peste câteva zile sau de amușinările curioase ale celorlalți,
dacă stau în grup.
obiectele intervenției sunt mâncate, de obicei, de către copiii casei,
în cazul în care voi observa un minim de interes,
voi reveni și cu rețeta de preparare.
Domnule Președinte, v-am scris acestea cu cele mai bune intenții,
crezând în potențialul domniei voastre de a putea opera.
nu ar fi bine pentru acest sat să se piardă de tot rânduiala,
iar forul științific pe care, cu onoare, îl conduceți
nu trebuie să rămână exterior necesarelor și sanitarelor obiceiuri.
cât despre părerea de rău pentru țipătul celui operat,


pot spune că și ea, și țipătul
sunt la fel de omenești,
dar nu-și mai au rostul
în impresia celui care operează.
necesitatea intervenției este dominantă și complementară
cu condiția dobitocului
și nici chiar dobitocul însuși nu-și va mai aduce aminte,
odată consacrat altei existențe. poate chiar ar și înțelege...
cu multă considerație și urări de sănătate.