călători printre mori de vânt
printre țipete de albatroși
ca-ntr-un ritual în care
ducem la inimă talismane
ninse cu poleiala tăcerilor.

se topesc mângâierile
pe trupurile noastre
arse de vânturi, dintre
coaste ne ies curcubeie.

talismanul ca o diademă ține
capătul culorilor, le răsfiră
în brațe, în pulpe, în coapse,
în pântec, îmblânzind lumina.

să îți sărut glezna ar fi
ca și cum aș bea dintr-o
oază înconjurată de beduini
extaziați de fete morgane.

îmi sunt buzele uscate, sărutul
poartă în rubiniu potire de apa vie,
sorb și se deschid drumuri în mine
palmele au urmele tălpilor tale
în ochiuri de roua, când treci.