să-ți spun cum cad zilele una peste alta
între mine și celelalte iluzii
ca într-o groapă comunală
din spate ne împing absențe
deasupra spațiul se închide ca o capsulă
fără grabă ca un fel de tortură respirăm încet
să nu trezim moartea mergând pe spatele ei desculți
vino, am o cameră cu pereți decojiți
să pictăm în noapte asta
cu degetul muiat în rănile noastre vii să pictăm
un cer peste el un alt cer și peste el un altul
până când călduț va începe să plângă până când
îi vom vedea plămânii, ficatul, inima
odihnindu-se ca o mână pe inima noastră
lipită de ea indestructibil și

ai tăcut? totul ar fi putut fi o floare galbenă
dacă tu nu te-ai fi născut atât de târziu