Palida, incovoiata si rece
urci cu fiecare clipa
cate o treapta de infinit,
scuturandu-ti lenes zdrentele
de maini disperate...
clipe,
furnici umane
din oceanele mileniilor.

Uitata,
existi fara sa te fi nascut.
Batrana si unica
urci,
fara sa privesti in neant,
spre nicaieriul de maine.

Si tot atat de batrana
cat Marele Existentei,
pedepsita ca fiind
singura si prezenta,
cum ar putea sa-ti pese
daca ti se intampla
sa ucizi toate stelele?



Departe de-a intelege dorinta!

Departe de oameni,
existi ca sa urci,
si sa te scuturi de ei.