Demult, un poem dintr-o gară la coborîre pe stînga


Ochii de timp în fiecare gînd clipind
stau azi rezemați
de nerostirile mele.


femeie de toamnă, care sînt urmele iernii
pe care să vin după tine?


îmbătrînit în om apoi, murdar de noroi
și sînge puțin,
am izgonit zeii care veneau în tranșee.


mai spune o dată, femeie de toamnă,
rostul acela al timpului tău, mai cîntă-l o dată
pînă nu-l voi mai putea înțelege…


iar dacă nu, cu praf de gutuie pe gînduri
îmi vei închide ochii regretînd și buzele,
amîndoi îmbătrîniți în om
și rezemați de rostirile noastre.