Privea la chipul ăla
ce-odată îi zâmbea.
Vedea cum curg pe față șiroaiele de lacrimi
dar nu sărat-amare ci sânge , și venin;
Vedea că-n loc de ochii odată lucitori
acum-s două porți spre un trecut amar
sau poate două umbre de viitor beteag...
Nu-i e că o să moară,
căci a murit de mult...
Atâta doar că doare să nu te recunoști
și să ascunzi cu-o mască
durerea altei maști.
Trec gânduri fără noimă,
Nici ea nu le-nțelege...
Și amintiri cu-n zâmbet ce pare cunoscut
(deși nu-și amintește vre-odat' să-l fi avut).
Oare-a visat vre-odată?
Oare-a dorit ceva?
Si dacă da...degeaba.
Mizerie și chin.
Atât în lumea asta a reușit să strângă...
Și pentru ce să plângă?
Și pentru ce venin?
Ah! Sângele-i fierbinte!
Îl simte picurând.
Un pom înmugurit!
Miroase-a pâine caldă...
"-Iubit-o , ai venit?"
S-o termina vre-odată?
Parcă trec ani la rând.
Și-atâtea amintri,
și-atâtea chipuri , locuri...
Începe să se stingă.
Mai sunt doi stropi...sau trei...
Cât să își amintească de tot ce-a mai rămas
de El , de Ea , de "doi"...
Ah! Ar mai vrea o clipă
Să-și amintească tot...
Dar minte-ai joacă feste și nu o mai ascultă
și rănile-s prea multe
și sângele s-a scurs
Și nici măcar atunci, în cea din urma clipă
n-a reușit să vadă
prea mult visatul vis...
o clipă, doar atâta...
O clipă!
Dar s-a stins...