in urma e o liniste amara,
cu nici o muzica-n surdina,
desi de muzica mereu
ti-a fost viata plina.

ea e o elegie, el un trubadur,
muzica, poezie si tristeti,
deasupra numai cerul pur
cazandu-ne pe batraneti.

iubito, cata-i lipsa ce o
simt cand tu nu esti,
o, elegie draga, oh!
oare ma mai iubesti?

o arma impotriva, stilizata,
o poezie a vecilor de veci,
doar amintiri pe scara
unor lacrimi mari si reci.

foarte aproape de Dumnezeu
si-aproape de iubire,
o elegie-n urma prinzand
trup din nemurire.

condamnat de viata la
plans interminabil,
"romanul e nascut poet"
cu-atat e mai valabil.

tarna in tarna,
luceafar din luceafar,
eu sunt soldatul
care-l apar.