lacrimile nu au memorie
prin noi
sînt doar în trecere
nu cîntă decît o dată în coșul pieptului
cînd se desparte aorta de calea galactică
o suspensie în freamătul ud
aleatorie

nu am avut curajul să te iau de mînă
nici atunci
aș fi lăsat o urmă suprarealistă rotundă
aerul dintre noi ațipise în cimentul proaspăt
întins ca un nerv de primăvară
ca și cum umărul tău ar fi sprijinit
o lacrimă preț de o milisecundă